Duminică, 27 iulie 2025, începând cu ora 9.00, pe stadionul ce poartă numele său din Ianca, va avea loc un eveniment comemorativ în memoria sa. Inițiativa aparține fostului său coleg de echipă, Viorel Ciucașu, care organizează acest moment de omagiere în parteneriat cu Primăria orașului Ianca și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila.
Pe 24 iulie 2025 se împlinesc 26 de ani de la tragicul sfârșit al fotbalistului Ștefan Vrăbioru, care s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Rapid București și Astra Ploiești, disputat în vara anului 1999. Vrăbioru se transferase recent la Astra și acel meci marca debutul său în Liga 1. Din păcate, în minutul 68, fotbalistul s-a prăbușit pe gazon. Ambulanța aflată la stadion nu era dotată corespunzător pentru intervenții în astfel de situații, iar jucătorul, care avea doar 23 de ani, a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, decesul survenind în urma unei hemoragii interne.
Pentru a marca acest moment trist, duminică, 27 iulie 2025, începând cu ora 9.00, pe stadionul ce poartă numele său din Ianca, va avea loc un eveniment comemorativ în memoria sa. Inițiativa aparține fostului său coleg de echipă, Viorel Ciucașu, care organizează acest moment de omagiere în parteneriat cu Primăria orașului Ianca și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila.
Evenimentul va debuta cu un meci între două echipe de copii, Viitorul Ianca și Voința Plopu. Mai apoi, de la ora 10.00, pe același teren se va desfășura un meci de tip “old boys”, în care vor evolua foști jucători din Ianca și din Brăila, unii dintre ei fiind colegi sau adversari ai lui Ștefan Vrăbioru în perioada sa de activitate.
Printre invitații speciali ai evenimentului se numără Cameluș Vrăbioru, fratele regretatului fotbalist, precum și Alexandru Sterian, vărul său, actualmente secretar general al orașului Ianca. De asemenea, vor fi prezenți foști conducători ai echipei Petrolul Ianca, precum Dinu Ivan, Traian Cișmaș, Iancu Teodorescu, Dragoș Gherase și Ștefan Mocanu, dar și antrenorii care l-au cunoscut și îndrumat pe parcursul carierei, precum Șerban Trofin și Ionel Iuga.
“Memorialul Ștefan Vrăbioru” a fost organizat pentru prima oară în anul 2009, la inițiativa aceluiași Viorel Ciucașu, dar, din diverse motive, în ultimii ani nu s-a mai desfășurat. Anul acesta, tradiția va fi reluată cu speranța de a rămâne un reper anual în memoria fotbalistului dispărut prea devreme. Organizatorii lansează o invitație deschisă tuturor celor care l-au cunoscut, l-au admirat sau au jucat alături de el, fie ca antrenori, colegi sau adversari.
La meciul comemorativ vor participa numeroși foști fotbaliști care au evoluat de-a lungul anilor în echipele locale din Brăila și Ianca: Sorin Melțer, Dorin Zainea, Vasile Ailuțoaie, Ionuț Smeu, Nicolae Anghel, Ghiță Buricea, Sebastian Baciu, Ionel Constantin, Nicu Marcadonatu, Daniel Buricea, Nicolae Nehoianu, Alexandru Drogeanu, Alexandru Săvescu, Sandel Jalbă, Marian Berceanu, Ionuț Mihai, Mihai Hrincă, Vasile Brătianu, Adrian Baldovin, Tudorel Pelin, Laurențiu Ivan, Nicu Rotaru, Dorin Mardare, Ionel Vioreanu, Cristian Baltă, Florian Bulancea, Cătălin Teodor, Fănel Țapu, Adrian Gagu, Cristinel Nazîru, Cătălin Constandache, Nicu Ciorășteanu, Nicușor Baldovin și Dănuț Pantea. Cei mai mulți dintre ei au confirmat deja prezența la eveniment.