• 15 octombrie 2025, Adriana BURLACU
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a finalizat o campanie națională de control în sectorul Industriei Alimentare (COD CAEN 10), desfășurată între 29 septembrie și 3 octombrie 2025. În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.000 de lei. Scopul acțiunii a fost combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și verificarea respectării normelor de securitate și sănătate în muncă (SSM).
În total, au fost efectuate 35 de controale la angajatori din domeniul industriei alimentare, printre care brutării, unități de procesare a cărnii și laptelui, patiserii și fabrici de produse alimentare. Inspectorii au constatat că cele mai grave abateri s-au înregistrat în sfera relațiilor de muncă. Pentru cazurile de muncă nedeclarată și subdeclarată au fost aplicate amenzi în valoare de 18.000 de lei, iar pentru nerespectarea reglementărilor privind timpul de muncă, o sancțiune de 1.500 de lei. Valoarea totală a amenzilor din acest domeniu s-a ridicat la 19.500 de lei.
Pe segmentul de securitate și sănătate în muncă, ITM Brăila a derulat 19 controale și a aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, inclusiv o amendă în valoare de 3.500 de lei. Inspectorii au descoperit deficiențe importante, care pot pune în pericol siguranța lucrătorilor. Printre neregulile cel mai frecvent întâlnite s-au numărat instruirea incompletă a personalului privind normele de securitate, lipsa semnalizării corespunzătoare în zonele cu risc și trusele medicale incomplete sau neconforme cu cerințele legale.
Pentru remedierea acestor probleme, au fost impuse măsuri obligatorii cu termene clare, care trebuie respectate de angajatori. Nerespectarea termenelor stabilite poate atrage sancțiuni suplimentare de până la 10.000 de lei, conform legislației în vigoare. Inspectorii subliniază că aceste controale nu au doar rolul de a aplica amenzi, ci și de a preveni situațiile care pot pune în pericol viața și sănătatea lucrătorilor.
Campania națională desfășurată de ITM a vizat creșterea gradului de conștientizare în rândul angajatorilor și angajaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de protecție. Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila reamintește angajatorilor că munca nedeclarată și cea subdeclarată sunt considerate încălcări grave ale legislației, afectând nu doar bugetul de stat, ci și drepturile salariaților, cum ar fi accesul la concedii medicale, pensie sau asigurare de șomaj. Totodată, instituția încurajează lucrătorii să sesizeze orice nereguli observate la locul de muncă, pentru a contribui la crearea unui mediu profesional echitabil și sigur.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236