• 14 iulie 2025, Gabriela DELEANU
Organizația de Tineret PSD Brăila a premiat elevii din comuna Gemenele care au obținut cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională, după încheierea contestațiilor. Evenimentul a fost un gest simbolic de recunoaștere a muncii, disciplinei și ambiției acestor tineri, care au demonstrat că educația este cheia succesului.
Prin această inițiativă, tinerii social-democrați își reafirmă angajamentul pentru susținerea excelenței în educație, punând accent pe importanța motivației și a recunoașterii meritelor în formarea noilor generații.
„Copiii din comuna Gemenele au demonstrat că, indiferent de provocări, rezultatele vin prin seriozitate și implicare. Suntem mândri de ei și ne dorim ca acest premiu simbolic să fie o încurajare pentru toți tinerii să își urmeze visurile. Organizația de Tineret a PSD Brăila va rămâne mereu un partener activ al educației și al dezvoltării personale”, au transmis tinerii social democrați.