×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5563
5.1033
Ziar Braila
Podul de peste Dunăre va fi recepționat în luna iunie


• 4 februarie 2025, Adriana BURLACU


Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că Podul peste Dunăre va fi recepționat în luna iunie, la doi ani după inaugurare, după ce va fi reasfaltat și sensul de mers Brăila – Tulcea. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, afirmat cu acest prilej că “drumurile de legătură sunt finalizate. Din păcate, antreprenorul nu a înțeles sau nu a vrut să uziteze de posibilitatea de a fi recepționate parțial. Îmi doream să recepționez, și eu, și Ministerul Transporturilor, drumurile de legătură, astfel încât să putem să facilităm accesul mai ușor spre și dinspre pod. Antreprenorul dorește o recepție pe tot ansamblul de lucrări, iar aceasta nu a putut fi posibilă atâta vreme cât au fost identificate neconformități și au fost probleme, cu precădere la zona de pachet de mixturi bituminoase”.

Noul pachet de mixturi bituminoase se pare că este, de data aceasta formula de succes legată de asfaltare. Cristian Pistol a mai subliniat că "în momentul de față, avem o cale dintre cele două ale podului finalizată cu pachetul nou de mixturi, care se pare că dă rezultate. Mă bucur că a trecut o iarnă peste el, nu am întâmpinat dificultăți, sper să nu fie nici de acum încolo, iar această soluție care ne-a fost propusă de antreprenor să fie una care să țină în timp. După trecerea perioadei de iarnă, vom demara, imediat ce condițiile meteorologice se îmbunățățesc, turnarea asfaltului pe cealală cale, de la Brăila spre Tulcea. Odată cu turnarea acestui pachet de mixturi bituminoase și pe calea unu, consider că nu mai sunt alte impedimente în notificarea finalizării lucrării și noi ulterior să procedăm la recepție, în vara acestui an, în iunie preconizez”.

În toamna anului trecut, Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, care a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, a intrat pentru a patra oară în proces de asfaltare. Spre deosebire de dățile precedente, acum constructorul a afirmat că lucrurile vor fi mult mai bune, pentru că va folosi o nouă rețetă de mixturi bituminoase, adaptată specificului acestui pod, unic în România.