×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.5231
5.2488
Ziar Braila
Delegație UNICEF în vizită la Centrul de Detenție Brăila-Tichilești


• 22 mai 2026, Adriana BURLACU


Centrul de Detenție Brăila-Tichilești a primit vizita unei delegații a UNICEF în România, într-un demers care evidențiază importanța colaborării dintre instituțiile implicate în protecția și sprijinirea copiilor și tinerilor aflați în contact cu sistemul de justiție. Vizita a reprezentat un moment semnificativ pentru unitate și pentru activitatea desfășurată în direcția reintegrării sociale a minorilor și tinerilor aflați în custodie.

Delegația UNICEF a fost formată din Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România, și Gheorghe Trofin, ofițer pentru protecția copilului. Vizita a avut loc în contextul colaborării instituționale dintre UNICEF în România și Administrația Națională a Penitenciarelor, parteneriat care urmărește promovarea și respectarea drepturilor copilului în relația cu sistemul de justiție, precum și dezvoltarea unor servicii și programe dedicate copiilor și tinerilor privați de libertate.

Colaborarea dintre cele două instituții are ca obiective susținerea proceselor de reintegrare socială prin educație, consiliere și dezvoltare personală, precum și consolidarea unor mecanisme eficiente care să răspundă nevoilor specifice ale tinerilor aflați în executarea măsurilor educative privative de libertate.

În România, UNICEF desfășoară activități și proiecte orientate către dezvoltarea politicilor și programelor de protecție a copilului, promovarea incluziunii sociale și facilitarea accesului la educație. Organizația are un rol activ în sprijinirea categoriilor vulnerabile și în promovarea respectării drepturilor copilului, în conformitate cu standardele și principiile internaționale.

În cadrul întâlnirii desfășurate la Centrul de Detenție Brăila-Tichilești au fost prezentate principalele activități și programe implementate la nivelul unității, fiind analizate modalitățile prin care sunt respectate drepturile și nevoile copiilor și tinerilor custodiate, precum și direcțiile de dezvoltare ale proiectelor educaționale și de reintegrare socială aflate în desfășurare.

Reprezentanții centrului au prezentat și componentele principale ale proiectului educațional implementat în unitate. Acesta include programe de instruire școlară, activități de formare profesională, servicii de consiliere psihologică și socială, educație civică și activități cultural-artistice și sportiv-recreative.

Toate aceste programe sunt orientate către dezvoltarea unor competențe și abilități esențiale pentru reintegrarea socială a persoanelor custodiate și pentru pregătirea acestora în vederea unei reveniri responsabile în comunitate.

De asemenea, în cadrul pavilionului de autogospodărire din centrul de detenție sunt organizate activități practice prin care tinerii își dezvoltă deprinderi de viață independentă și își asumă responsabilități care contribuie la dezvoltarea personală și socială. Aceste activități au rolul de a sprijini procesul educativ și de a crea contexte concrete de învățare și responsabilizare.

Reprezentanții Centrului de Detenție Brăila-Tichilești au reafirmat, cu această ocazie, angajamentul instituției de a menține un climat bazat pe responsabilitate, educație, siguranță și respectarea drepturilor copilului. Totodată, a fost subliniată importanța adaptării permanente a programelor implementate la nevoile reale ale tinerilor aflați în executarea măsurilor educative privative de libertate.

Pe parcursul vizitei, delegația UNICEF a fost însoțită de chestorul de poliție penitenciară Ioana Mihaela Morar, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și de comisarul-șef de poliție penitenciară Nicușor Sterian, directorul Centrului de Detenție Brăila-Tichilești.

Vizita se înscrie în seria demersurilor orientate către consolidarea cooperării instituționale și dezvoltarea unor programe care să susțină protecția drepturilor copiilor și reintegrarea socială a tinerilor aflați în contact cu sistemul de justiție, printr-o abordare centrată pe educație și dezvoltare personală.