×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.3449
5.0896
Ziar Braila
O deviză a doamnei prof. Florentina Carșote, primar al Orașului Însurăței:
“Oamenii așteaptă doar proiecte în slujba colectivității, nicidecum promisiuni înșiruite în dosare uitate prin birouri…”


• 20 decembrie 2025, Liliana MUNTEANU & Stan MUNTEANU


Florentina CarșoteCu o populație de aproape 5900 de locuitori și circa 2500 de familii care locuiesc, cei mai mulți în case frumoase cu grădini îngrijiite dar și în apartamente situate în blocuri tot atât de curate și îngrijite, Însurățeiul este azi un oraș brăilean de aproape patru decenii, situat însă în inima unei așezări care a prins aici viață acum peste două secole.

Afirmăm lucrul ăsta fiindcă toate mărturiile scrise îi plasează primele începuturi pe la anii 1800! De atunci viața a câtorva zeci de familii a crescut în timp și spațiu cu fiecare generație…

… Tocmai acest mic preambul de trecut și prezent a constituit începutul unei frânturi de discuție cu doamna prof. Florentina Carșote încă tânăra și foarte dinamica primăriță a orașului.

Doamna primar a crescut și cea mai mare parte a existenței sale de om și de intelectual aici, printre oamenii acestui oraș, și ne spune că nici n-ar concepe azi să trăiască în altă parte. Putea alege, a avut șansa aceasta, să lucreze într-un oraș mai mare, inclusiv la Brăila. A ales însă Însurățeiul, aici a făcut primii pași pe calea învățăturii, ca elevă iar după Liceul de matematică-fizică a terminat Facultatea de Limba și Literatura română! Îmi exprim puțin nedumerirea. Doamna primar zâmbește.

- Și-n școala gimnazială și la liceu, îmi plăceau foarte mult Limba română și Limba franceză, aveam doar note de 9 și 10. Așa am făcut o nouă alegere…

Apoi s-a întors la Însurăței, în învățământ, unde a fost nevoie, ca învățătoare, apoi profesoară și director adjunct de școală, la aceeași Școală Gimnazială “Spiru Haret”, unde fusese și elevă. Aici și-a întemeiat și familia, și-a crescut și cele două fete - Ana Maria de 22 de ani, studentă la Facultatea de Relații Internaționale și pe Teodora, de 11 ani, elevă tot la Școala Gimnazială “Spiru Haret”. Și pentru dinamismul său, pentru hărnicia și inițiativele sale a ales să intre în Administrație, ca viceprimar, alături de fostul primar ing. Ionel Gheorghe, de la care - recunoaște sincer - a învățat multe lucruri în planul administrației unui oraș în plină dezvoltare. Din toate a învățat cum poate fi mai bine pentru colectivitate, cum se poate onora încrederea colectivității, a oamenilor de aici. De aceea la alegerile din iunie 2024, când a fost propusă să candideze ca primar, oamenii au ales-o cu o mare majoritate de voturi. Venea la primărie cu un suflu nou, cu idei și proiecte noi.

- Oamenii așteaptă de la cei pe care-i aleg să le conducă destinele, doar proiecte gândite cât mai realist în slujba colectivității, nicidecum promisiuni înșiruite în dosare uitate apoi prin cine știe ce birouri sau arhive…


Un an măsurat în idei și-n proiecte… viabile

- Anul acesta e pe sfârșite, fiecare își face un bilanț. Pentru dvs., doamnă primar cum a fost?
- Sincer, nu-mi prea plac bilanțurile. Spun asta fiindcă întotdeauna e ceva de făcut.

- Dar totuși un bilanț există. Ce cuprinde acesta?
- Tot ce e legat de dezvoltarea orașului nostru, în materie de infrastructură, de dotări, legat de cultură și învățământ, dotări cu mobilier, materiale didactice…

- Să luăm capitolul privind modernizările, în acest an. În ce au constat acestea?
- Am continuat modernizarea unor străzi, care aveau nevoie de primenire a imaginilor lor, pe circa 9 km.

- Ce anume străzi au fost modernizate?
- S-au efectuat lucrări pe străzile Berzei, Dropiei, Ana Ipătescu, Călmățuiului și Vlaicu Vodă, lucrări finalizate îndeosebi prin accesarea de fonduri europene…


- Ce valoare au avut lucrările?
- Aproximativ douămiliarde și jumătate de lei noi. Lucrări de modernizare cu fonduri PNDL s-au făcut și în perimetrul străzilor Unirii, Al. I. Cuza, Mărăști, Mărășești, Oituz. La străzile Oituz și Nicolae Grigorescu, și pe parcursul anului viitor, vom continua lucrările: accese și șanțuri betonate Pe străzile Școala Veche, Lacu Rezii (până la școala Anexă) ca și pe strada Victoriei între DE și str. Lacu Rezii - suntem aproape de finalizarea lucrărilor pe rigole și trotuare, până cel mult în prima parte a anului viitor…

- Ați amintit la un moment dat de cultură și învățământ.
- Da, în unitățile școlare din orașul nostru ne-am preocupat de dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale - folosind, de asemenea, fonduri locale și europene.

- Anul 2025 e ca și încheiat. Ce proiecte aveți în vedere pentru anul următor?
- Cu două luni în urmă am depus documentația pentru proiectul “Modernizare, reabilitate, extindere și dotare a Casei de cultură a orașului. Tot pentru anul viitor avem în plan lucrări de consolidare a clădirilor aflate în risc seismic și de dezvoltare a infrastructurii verde, prin înființarea unui parc în oraș - aceste lucrări, începute deja, urmează a fi finalizate până în anul 2027, prin folosire de fonduri europene.


- Ce valoare vor avea aceste fonduri?
- 6 039 477,87 lei.
Tot în anul 2026 în implementare se va afla înființarea unui parc fotovoltaic în vederea producerii de energie din surse regenerabile, pentru consumul propriu, în orașul Însurăței, o lucrare amplă, făcută prin utilizarea unor fonduri de 2 092 613 lei din “Fondul de modernizare Național”.


N-au fost uitați nici seniorii orașului…

Printre acțiunile primăriei și ale primăriței Carșote, un loc aparte îl are și preocuparea de suflet pentru vârstnicii orașului. Acum există peste 100 de persoane cu vârste înaintate la Însurăței. E vorba de persoane vârstnice, vulnerabile și fără posibilități de îngrijire la domiciliu, pentru care este prevăzută alocarea prin Fondul Social European - U.E. a unui fond de 4 907 692,83 lei. E firesc să facem totul pentru ei, fiindcă au fost și vor fi și-n continuare, cât vor trăi, tot ai noștri. Deci nu vor fi uitați…
Desigur, în plan avem și alte proiecte de viitor.

- Vă dorim La mulți ani, cu sănătate și noi împliniri, doamnă primar. Avem credința că veți împlini tot ceea ce v-ați propus.
- Mulțumesc și eu.