×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3576
4.9775
Ziar Braila
O nouă ediție a programului estival Trenurile Soarelui


• 27 mai 2024, Adriana BURLACU


În noaptea de 14 spre 15 iunie, CFR Călători va demara o nouă ediție a programului estival de transport „Trenurile Soarelui". Grație acestuia, turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării. „Trenurile Soarelui” vor circula până la data de 7/8 septembrie 2024. De asemenea, în perioada programului estival de transport, pe secția Constanța – Mangalia, turiștii vor avea posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile Regio puse la dispoziție de CFR Călători.

Pentru brăileni, există două trenuri ale Soarelui cu care pot ajunge mai ușor pe litoral, unul de zi și altul de noapte. Cel de zi, IR 1970, pleacă din Galați la ora 5.35 și se oprește în Constanța la 9.11. Trenul are o oprire și în Brăila, unde ora de plecare este 6.11. Perechea de întoarcere, IR 1972, pleacă din Constanța la 18.50 și ajunge în Brăila la 22.11 și în Galați la 22.47.

Cea de-a doua legătură cu litoralul pentru brăileni o reprezintă perechea de trenuri de pe ruta Iași – Mangalia și retur, cu urcarea și coborârea în Gara Barboși. La dus, trenul IR 1962 / R8803 pleacă din Tecuci la 0.02, din Barboși la 1.38 și din Brăila la 1.56. Sosirea în Constanța este programată la 4.59, iar în Mangalia, la 6.39. Dinspre litoral, R 8822 / IR 1960 pleacă din Mangalia la 20.20, din Constanța la 22.17 și ajunge în Brăila la 1.36, în Barboși la 1.54 și în Tecuci la 3.35.