• 15 octombrie 2025, Adriana BURLACU
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, prin Secția pentru Copii – Ludotecă, anunță deschiderea unei noi ediții a Olimpiadei de Benzi Desenate, eveniment dedicat descoperirii și promovării tinerelor talente artistice din întreaga țară. Competiția face parte dintr-o inițiativă națională care sprijină exprimarea creativă a copiilor și adolescenților prin arta desenului și a povestirii vizuale, aducând în prim-plan imaginația, perseverența și pasiunea pentru frumos.
Ediția din 2026 propune o temă cu o rezonanță aparte: „Perfect 10 / 10 Perfect”. Aceasta marchează o jumătate de secol de la momentul care a schimbat pentru totdeauna istoria sportului mondial, primul 10 perfect obținut de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. Performanța sa legendară a transformat-o pe tânăra gimnastă româncă într-un simbol universal al excelenței, inspirației și disciplinei, iar ediția a VI-a a Olimpiadei îi este dedicată în întregime.
Participanții sunt invitați să transpună în imagini acest moment unic, explorând prin limbajul benzii desenate valorile olimpice, perseverența și perfecțiunea. Tema devine, astfel, o provocare creativă și un exercițiu de admirație față de un model care a inspirat generații întregi. Copiii și tinerii din întreaga țară sunt încurajați să-și folosească imaginația pentru a ilustra nu doar performanța sportivă, ci și spiritul de competiție și frumusețea efortului depus pentru atingerea unui ideal.
Ediția de anul acesta poartă și un mesaj special din partea marii campioane olimpice. Nadia Comăneci le-a transmis participanților un gând de încurajare: „Dragi copii, vă doresc mult succes la Olimpiada de benzi desenate. Este a șasea ediție și abia aștept să văd creativitatea, autenticitatea și spiritul de competiție. Sunt onorată să aud că tema din acest an este Perfect 10, care onorează primul 10 istoric de la Montreal. Succes, numai bine și aștept să văd expoziția. Mulțumesc frumos!”
Înscrierile sunt deschise pentru toți elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal. Cei care doresc să participe pot trimite lucrările lor direct la Ludoteca Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila sau prin transfer electronic (WeTransfer), la adresa sectiacopiibjbraila@gmail.com. Concursul a fost inițiat de autorul și profesorul de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu, desfășurându-se sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române, fiind totodată organizat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Prin această colaborare, Olimpiada de Benzi Desenate și-a câștigat un prestigiu deosebit, devenind o platformă națională de afirmare artistică pentru elevii pasionați de desen și poveste grafică.
De-a lungul anilor, elevii brăileni s-au remarcat prin talent și originalitate, obținând rezultate remarcabile la nivel național. În edițiile anterioare, Ruxandra Gabriela Munteanu de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” și Paraschiv Dragoș Matei de la Colegiul Național „D.P. Perpessicius” au obținut locul II, confirmând tradiția artistică a Brăilei. Totodată, Aura Maria Strâmbeanu de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă”, Alisa Mihălcioiu și Denisa Cristina Enache de la Liceul de Arte „H. Darclee”, Enache Alexandra Mihaela de la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Gârbă Andra Maria de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” și Paraschiv Maria Georgiana de la Colegiul Național „D.P. Perpessicius” au primit mențiuni pentru creațiile lor.
Cei interesați să afle mai multe detalii sau să consulte regulamentul complet pot lua legătura cu Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar la Secția de Împrumut pentru Copii – Ludotecă a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236