• 7 septembrie 2024, Adriana BURLACU
Brăilenii care sunt pasionați de fotbal și își doresc să se implice în acest sport într-un mod inedit, Comisia Județeană de Arbitri Brăila din cadrul AJF Brăila îi anunță pe aceștia că pot participa la cursul de formare arbitri de fotbal.
În acest fel, “participi la antrenamente săptămânale, menținându-te în formă și bucurându-te de mișcare, ai ocazia să câștigi bani făcând ceea ce iubești, te vei alătura unei comunități unite de oameni pasionați de fotbal și arbitraj”, au precizat organizatorii.
Cursul este deschis atât pentru băieți, cât și pentru fete, cu vârsta minimă de 16 ani, apți din punct de vedere fizic, iar data începerii acestuia este luni, 16 septembrie, de la ora 17.00, la Sala Polivalentă (Sediul AJF Brăila). Cei care vor să afle mai multe legate de înscrieri, dar și informații suplimentare o pot face apelând numerele de telefon 0239.615.008 / 0744.391.829.