Sâmbătă, Prefectura Brăila vă invită, cu mic cu mare, să-i treceți pragul chiar de Ziua Instituției. În program se regăsesc o serie de manifestații, inclusiv artistice, și vizite la standuri de prezentare ale polițiștilor, pompierilor, jandarmilor sau militarilor brăileni
Prefectura Brăila vă invită sâmbătă, 30 martie, la un tur de cunoaștere a Palatului Administrativ cu prilejul aniversării Zilei Instituției Prefectului.
Pe platoul din fața instituției, brăilenii vor putea vizita și câteva standuri de prezentare a activităților dar și a echipamentelor și tehnicilor din dotare ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, Centrului Militar Județean, Garnizoanei Brăila, precum și a Poliției Locale.
În interiorul clădirii, în zona Holului monumental, cu sprijinul Protoieriei Brăila, a Grupului Poveștile Iei, precum și a Muzeului Brăilei Carol I, vor fi organizate o expoziție de icoane, o expoziție de cămăși tradiționale românești, respectiv o prezentare în imagini a istoriei Mitropoliei Proilaviei
Toți cei prezenți la eveniment vor putea urmări programe artistice susținute de către Fanfara Militară a Garnizoanei Brăila, precum și de către Ansamblul etnofolcloric Nicolae Bălan Pucioagă de la Valea Cânepii și Nicoleta Ghelase
“Instituția Prefectului reprezintă o punte esențială între guvernare și cetățenii României, iar consolidarea permanentă a acestei relații reprezintă fundamentul unei legături vitale pentru o administrație corectă. Fiecare cetățean merită să se simtă înțeles și sprijinit de către autoritățile locale. Sărbătorim Ziua Instituției Prefectului, ocazie cu care vă mulțumesc tuturor pentru încrederea și sprijinul acordat. Haideți să continuăm să construim împreună un viitor mai luminos pentru toți”, a declarat Prefectul Județului Brăila, Iulian TIMOFEI.
Data de 2 aprilie a fost instituită, conform Legii nr. 348/2018 ca Ziua Instituției Prefectului. Marcarea „Zilei Instituției Prefectului” are ca raţiune principală crearea unui eveniment simbolic, pentru a reaminti că administrația publică este în slujba cetățenilor și pentru a recunoaște rolul Instituției Prefectului la dezvoltarea țării noastre din punct de vedere economic, cultural și social.
Acest eveniment are ca scop familiarizarea cetățenilor cu aspectele specifice activităţii de administrație publică şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc administrația publică și cetățeni.