• 4 octombrie 2024, Adriana BURLACU
Jandarmi din Compartimentul Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale au fost în vizită la Liceul Tehnologic „Panait Istrati” Brăila, unde au desfășurat activități preventiv – informative pentru un numar de 65 de elevi și 5 cadre didactice.
Potrivit IJJ Brăila, obiectivul principal al acestor activități îl reprezintă siguranța elevilor atât la școală, precum și în alte medii. Printre subiectele abordate de jandarmii brăileni cu elevii și cadrele didactice s-au aflat și cele legate de normele de conviețuire socială care trebuie respectate pentru asigurarea climatului optim de ordine și liniște publică în societate și spațiul public, precum și măsuri pentru prevenirea faptelor antisociale în școli.
În plus, elevilor le-au fost prezentate misiunile specifice executate de către efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, precum și cazuri concrete privind constatarea unor fapte de natură penală și contravențională comise de către tineri/ elevi, cât și împotriva acestora.
“În scopul continuării bunei colaborări existente între instituțiile statului cu atribuții în menținerea ordinii și siguranței publice și instituțiile de învățământ, cadrele didactice trebuie să aducă la cunoștință aspectele negative care se petrec în cadrul instituției, elevii problemă care au un comportament deviant (abateri disciplinare, absențe nemotivate) sau alte probleme cu care se confruntă atât cadrele didactice cât și elevi, pentru a fi luate măsurile necesare ce se impun în scopul prevenirii comiterii unor fapte antisocial”, este mesajul transmis de IJJ Brăila.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236