• 16 februarie 2024, Adriana BURLACU
Mai mulți artiști plastici din toată țara, dar și de peste hotare vor participa cu lucrări la Salonul Național de Plastică Mică de la Brăila, ediția a XXV-a, în perioada 9 martie – 24 aprilie 2024.
Salonul Național de Plastică Mică este organizat de Filiala Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România, prin persoana lui Gheorghe Mosorescu, președintele filialei, care an de an se ocupă de unul dintre cele mai ample Saloane de Plastică Mică din țară.
Numărul participanților este important, anul acesta au fost selectate pentru expunere 384 de lucrări, ale creatorilor români din țară și de peste hotare (Cehia, Germania).
Salonul Național de Plastică Mică este destinat artiștilor plastici profesioniști membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România și absolvenților de universități de artă și va include diverse forme artistice, precum pictură, grafică, sculptură, obiect, colaj, arte decorative, fotografie, instalație etc. Evenimentul va avea loc la Galeria de Artă Brăila, cu vernisaj programat pentru data de 9 martie 2024, începând cu ora 12.30.