×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.3573
5.0545
Ziar Braila
Șapte absolvenți de Academie de Poliție, repartizați la IPJ Brăila


• 24 iulie 2024, Adriana BURLACU


Luni, 22 iulie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila a avut loc procedura de repartizare pe funcții a șapte absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București.

Conducerea unității i-a întâmpinat pe cei șapte, iar alături de ei s-au aflat și cei aflați la comanda structurilor de poliție unde au fost repartizați. A urmat un moment plin de emoții, în care s-a rostit un cuvânt de bun venit. De remarcat faptul că repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, avându-se în vedere situația operativă înregistrată la nivelul județului Brăila, dar și în baza opțiunilor liber exprimate de aceștia.

Specializările în care vor profesa noii polițiști sunt Investigații criminale (șase dintre aceștia) și Ordine publică. Tinerii polițiști își vor desfășura activitatea în cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Brăila, Poliției Orașului Ianca și Poliției Orașului Însurăței. Fiind la început de drum în această carieră, timp de 1 an de zile, fiecare dintre ei se va afla sub îndrumarea unui tutore, adică un polițist cu experiență care va fi cel care îi va îndruma în primele activități din debutul carierei lor.