• 17 iunie 2024, Adriana BURLACU
În pofida multor încercări de a le ține sub control, mesajele false de înșelăciune de pe internet continuă să curgă și să facă noi victime. De data aceasta avem de a face cu o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în plină desfășurare în această perioadă. Printr-un mail, contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”. Cei care au pus la cale această înșelăciune pare că s-au gândit deja la toate, iar în cadrul aceluiași mesaj, contribuabilii sunt informați că „scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaționale și de a preveni potențiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate”.
Pe această cale, ANAF, dar și polițiștii, recomandă mai multă atenție și transmit faptul că ANAF nu solicită astfel de informații și nici nu intervine în relația comercială dintre persoanele juridice. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com.
“Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor! Reamintim că serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituția. De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160”, au transmis reprezentanții ANAF și oamenii legii.