• 26 mai 2026, Adriana BURLACU
Autoritățile din Brăila au intervenit luni seara la un bloc de pe Calea Călărașilor, după ce un apel la 112 a semnalat faptul că un bărbat ar avea un comportament agitat și amenința că se va arunca de la etajul patru al blocului în care locuiește.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, sesizarea a fost făcută în jurul orei 21:30, apelantul anunțând că bărbatul adresează injurii și se află ieșit parțial pe geamul apartamentului. La sosirea echipajelor, situația a fost confirmată, existând suspiciunea că persoana intenționează să recurgă la un gest extrem.
Incidentul a avut loc la un imobil situat pe Calea Călărașilor nr. 254 din municipiul Brăila, iar zona a fost împânzită de echipaje ale structurilor de intervenție. La fața locului au ajuns rapid polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, inclusiv un negociator specializat, care a încercat să stabilească un dialog cu bărbatul și să îl convingă să renunțe la intențiile sale. De asemenea, pentru gestionarea situației au fost mobilizate și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, care au intervenit cu o autospecială de stingere și o pernă pneumatică de salvare de la înălțime. Ulterior, la locul incidentului a fost adusă și autospeciala cu scară. În dispozitiv s-a aflat, de asemenea, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pregătite să intervină.
Potrivit informațiilor, persoana ar fi cunoscută de mai mult timp cu tulburări de comportament.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236