• 24 octombrie 2024, Adriana BURLACU
În perioada 14-16 octombrie 2024, mai mulți inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila a luat parte la evenimentele organizate la București, în cadrul Săptămânii Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă, având ca temă centrală „Locuri de muncă sigure și sănătoase: Securitatea și sănătatea în era digitală”. Această ediție a fost una dedicată impactului tehnologiilor digitale asupra mediului de lucru și a sănătății angajaților, iar tema a fost una prin care s-a dorit să se pună în prim plan importanța adaptării normelor de securitate și sănătate la noile provocări generate de digitalizare. Este vorba despre tehnologiile emergente: utilizarea inteligenței artificiale, a roboților și a automatizării în diverse sectoare economice; munca la distanță și riscurile asociate, precum ergonomia deficitară, stresul digital și echilibrul dintre viața profesională și cea personală; gestionarea riscurilor cibernetice și impactul securității informațiilor asupra sănătății mentale și fizice a angajaților.
Reprezentanții ITM Brăila au participat la sesiuni de informare ce au abordat soluții inovatoare pentru a asigura locuri de muncă sigure în contextul schimbărilor rapide aduse de tehnologiile digitale. În cadrul acestor întâlniri, s-a pus accent pe implementarea unor măsuri eficiente de prevenție pentru riscurile asociate muncii în era digitală, precum și pe creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților cu privire la aceste riscuri. În plus inspectorii brăileni au discutat cu ceilalți participanți despre experiențele și măsurile adoptate la nivel local pentru a sprijini companiile în integrarea tehnologiei într-un mod sigur și sănătos, păstrând astfel un mediu de lucru favorabil.
“Numai prin eforturi comune din partea celor implicați în asigurarea unor locuri de muncă sigure și sănătoase, pot fi garantate îndeplinirea obiectivelor de prevenire a accidentelor de muncă și bolilor profesionale, contribuind astfel la consolidarea unei reale culturi a prevenirii. Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală ar trebui să reprezinte o prioritate pentru toți deopotrivă! Toți actorii implicați în prevenire trebuie să se implice activ în reducerea expunerii lucrătorilor la riscuri profesionale și în dezvoltarea culturii de prevenire la nivelul întreprinderii. Prin participarea la acest eveniment, ITM Brăila își reafirmă angajamentul de a contribui activ la crearea unui mediu de muncă sigur, adaptat provocărilor erei digitale, și de a sprijini atât angajatorii, cât și angajații în procesul de adaptare la noile tehnologii”, a precizat conducerea instituției.