• 25 septembrie 2024, Adriana BURLACU
Toamna se numără… salariații. Altfel spus, după cum ne-a obișnuit în ultimii ani, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila organizează și în acest an Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, care este programată să se desfășoare vineri, 11 octombrie 2024, ora 9.00, la sediul A.J.O.F.M. Brăila, din municipiul Braila, b-dul Dorobanților, nr.603-605.
La acest eveniment sunt așteptați angajatori cu locuri de muncă vacante și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în special absolvenții instituțiilor de învățământ din acest an.
Angajatorii care doresc să participe la această acțiune sunt rugați să comunice AJOFM Brăila, în scris, oferta de locuri de muncă, completând formularul “Situația locurilor de muncă vacante“, anexa nr.1 A la ”Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă” reglementate prin H.G. nr.174/2002, cu modificările și completările ulterioare, până în data de 08 octombrie 2024, ora 14,00.
Pentru transmiterea ofertei de loc de muncă și relații suplimentare persoanele interesate se vor adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila, cu sediul în municipiul Brăila, B-dul Dorobanților, nr.603-605 sau la tel/fax 0239/611386, tel 0239/613080, 0239/610795, e-mail: braila@anofm.gov.ro .
După cum se menționează în comunicatul de presă remis cu acest prilej, persoanele care nu sunt înregistrate la agenție și doresc să participe la acest eveniment se vor prezenta pentru a fi luate în evidență, în vederea obținerii unui loc de muncă, în funcție de localitatea de domiciliu, la: sediul A.L.O.F.M. Brăila, din Sergent Tătaru, nr.2, corp B, etaj 3 (în curtea Liceului Teoretic “Mihail Sebastian”); Punct de lucru Făurei – Str. Republicii nr. 34; Punct de lucru Însurăței – Str. Brăilei nr. 18 cu actul de identitate, original, precum și actele de studii și de calificare, la fel, originale.