• 3 iunie 2025, Adriana BURLACU
Traficul rutier pe calea 1 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila a fost reluat marți, 3 iunie 2025, de la ora 8.00, după finalizarea lucrărilor de reasfaltare, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău. Segmentul a fost asfaltat cu aceeași rețetă de mixturi bituminoase aplicată în octombrie 2024 pe calea 2, care s-a comportat satisfăcător peste iarnă.
Lucrările au început pe 14 aprilie și au vizat înlocuirea stratului de uzură cu un asfalt special conceput pentru condițiile unice ale podului. Rețeta nouă, testată într-un laborator european din Italia, este una mai dură și a fost concepută să reziste atât la temperaturi scăzute, cât și la traficul intens, inclusiv cel greu.
„S-a dorit verificarea comportării acestei formule peste iarnă, iar rezultatele au fost bune. Abia după ce vremea s-a încălzit, s-a putut interveni și pe calea 1, întrucât aplicarea hidroizolației și a asfaltului necesita temperaturi pozitive pentru a adera corespunzător”, a explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Pe perioada lucrărilor, traficul a fost deviat pe calea 2, redeschisă temporar circulației în ambele sensuri pentru a asigura fluiditatea pe Drumul Național 2S.
Podul suspendat de la Brăila, cu o lungime de aproximativ 2 kilometri, este o construcție unică în România și al treilea ca dimensiune din Europa. Inaugurat la 6 iulie 2023, el reprezintă ultima traversare a Dunării înainte de Marea Neagră și o alternativă importantă la bacul de trecere pentru legătura rutieră cu Dobrogea și litoralul.
Totuși, podul a fost afectat de numeroase probleme de infrastructură imediat după inaugurare. Primele deformări ale asfaltului au apărut la scurt timp, iar în octombrie 2024 acesta a fost reasfaltat pentru a patra oară. Autoritățile au precizat că asfaltul folosit anterior nu era compatibil cu structura podului, motiv pentru care s-a decis implementarea unei rețete speciale.
„Până nu vor fi remediate toate problemele, recepția oficială nu va avea loc”, declara ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în august 2024, criticând dur soluțiile anterioare.
Valoarea inițială a proiectului a fost de aproximativ 1,996 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin fonduri externe nerambursabile. Lucrările au fost executate de Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd., redenumită ulterior WeBuild.