Într-o postare publică, edilul susține că în ultima perioadă au apărut „peste noapte” așa-zise publicații cu denumiri generice precum „Presa Liberă” sau „News”. Acestea nu afișează numele vreunui jurnalist sau al unei persoane responsabile de conținut și nu oferă date de contact.

„Cine sunt oamenii din spatele lor? Nu știm”, afirmă primarul. El spune că articolele și videoclipurile sunt împinse prin promovare plătită pe rețelele sociale, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.

Edilul enumeră mai multe acuzații pe care le consideră false sau deformate: vânzarea Ceasului din Piața Traian la fier vechi, înlocuirea lui cu o replică, plata lui de două ori, atribuirea contractelor „cu dedicație” și așa-numitele „amenzi de la morți”.

„Critica este normală. Critica este necesară. Dar critica se face cu fapte”, a transmis edilul, care cere ca cei care publică să-și asume materialele cu nume și prenume.

Un fenomen care depășește Brăila

Cazul ilustrează o tendință mai largă. Instrumentele de generare a textului, imaginii și videoclipului au făcut ca producția de conținut să coste aproape zero, iar un site cu aspect de publicație poate fi pus în funcțiune în câteva ore. Cheltuiala reală se mută pe distribuție: reclamele plătite pe rețelele sociale pot aduce materialelor o vizibilitate pe care conținutul în sine nu ar câștiga-o niciodată.

Mecanismul se bazează pe reguli simple: titluri agresive, emoție în locul argumentelor, informații parțial adevărate amestecate cu exagerări și repetiție până când o afirmație pare cunoscută, deci credibilă. Absența unui autor identificabil este esențială. Fără nume, nimeni nu poate fi tras la răspundere, iar o corectură sau o acțiune în instanță devine aproape imposibilă.

Efectele nu se opresc la persoana vizată. Cercetările despre dezinformare arată că expunerea repetată la conținut manipulator erodează încrederea generală în instituții și în presă, inclusiv în jurnalismul real. Cetățeanul ajunge să creadă fie tot, fie nimic.

Aceeași tehnologie, scopuri opuse

Inteligența Artificială nu este problema în sine. Aceleași instrumente sunt folosite de administrații pentru servicii mai rapide, de antreprenori pentru automatizarea muncii și de jurnaliști pentru verificarea informațiilor. Diferența stă în intenție și în asumare: unii folosesc tehnologia ca să construiască, alții au descoperit cât de ușor se pot genera atacuri politice și mizerii fără să-și pună numele pe ele.

Ce spune legea

Legislația europeană începe să redeseze problema. Regulamentul european privind Inteligența Artificială (AI Act) prevede obligații de transparență pentru conținutul generat sau manipulat artificial, inclusiv etichetarea deepfake-urilor. Regulamentul privind transparența reclamei politice și Legea serviciilor digitale (DSA) impun, la rândul lor, reguli pentru promovarea plătită și pentru platformele care o distribuie. Cetățenii pot semnala conținutul suspect direct platformelor și pot cere identificarea celor care plătesc promovarea.