×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5115
4.9775
Ziar Braila
Exercițiul de mobilizare MOBEX BR-GL-24, în plină desfășurare


• 12 aprilie 2024, Marius DINCĂ


În baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare a fost planificat și organizat, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Exercițiul de mobilizare MOBEX BR-GL-24, ce se desfășoară în perioada 8 – 12 aprilie 2024.

”Având ca obiectiv principal realizarea coeziunii acționale între sistemul de apărare și unitățile administrativ teritoriale, MOBEX-BR-GL-24 oferă oportunitatea de a ne verifica și evalua modul de aplicare unitară a tuturor prevederilor legale referitoare la mobilizare. De asemenea, reprezintă o ocazie excelentă de a evalua și îmbunătăți capacitățile noastre în domeniul apărării și securității naționale”, se precizează în informarea Departamentului de Presă al organizatorilor.

Comunicat în care se mai precizează că: ”În vederea îndeplinirii sarcinilor ce ne revin pentru apărarea României, exercițiul MOBEX-BR-GL-24 urmărește promovarea intereselor de securitate ale țării noastre, prin identificarea soluțiilor de gestionare aplicării tuturor măsurilor extraordinare care se pot institui pentru starea de mobilizare. Astfel, urmărim ca aplicarea seturilor de bune practici interinstituționale sa fie coerente, să mențină coeziunea și să consolideze pe timp de pace pregătirea pentru susținerea efortului de apărare.

Este necesar să fim pregătiți în permanență pentru ceea ce presupune starea de mobilizare, atât din punct de vedere politic, economic, social, administrativ, diplomatic și juridic, cât și în domeniul militar. Avem astfel în vedere toate acțiunile care se întreprind pentru aplicarea, potrivit legii, a măsurilor de apărare a suveranității, independenței și unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale.

Acest exercițiu de mobilizare ne obligă să reacționăm cât mai competent la provocarea de a fi în măsură să răspundem eficient evoluțiilor impredictibile ale situației de securitate și să asigurăm în același timp populația de capacitatea noastră de a gestiona operativ și responsabil resursele umane și tehnice pentru siguranța națională”
.

În județul Brăila, exercițiul de mobilizare condus de către Ministerul Apărării Naționale aste coordonat anul acesta de către Instituția Prefectului Județul Brăila în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

MOBEX-BR-GL-24, este cel mai mare exercițiu de mobilizare, din anul 2015 până în prezent, de pe teritoriul județului nostru pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.


Prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI și-a manifestat încrederea în dezvoltarea capacității structurilor din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării şi securității naționale

La deschiderea exercițiului, prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI și-a manifestat încrederea în dezvoltarea capacității structurilor din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării şi securității naționale de a planifica, organiza şi desfăşura, în comun, activități de mobilizare. „Am convingerea că la finalul acestui Exercițiu vom putea afirma cu satisfacție și mândrie că județul Brăila a demonstrat că este pregătit, din punct de vedere economic, administrativ și uman, să facă față unor situații cu caracter excepțional.”
132
Fiecare rezervist a participat numai o singură zi la instruire

Conform Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare, în perioada 8-12 aprilie, în județele Brăila și Galați, rezerviști cu domiciliul în județul Brăila, respectiv în județul Galați, cuprinși în planurile de mobilizare, au fost chemați la unități militare în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Astfel de exerciții se desfăşoară anual în diferite județe ale țării, astfel încât obiectivele să fie îndeplinite la nivel național.

Ordinele de chemare au fost distribuite luni, 8 aprilie, iar rezerviștii s-au prezentat pe parcursul a 3 zile, începând cu data de 9 aprilie, etapizat pentru fiecare unitate în parte. Astfel, fiecare rezervist a participat numai o singură zi la instruire, după care și-a reluat activitatea cotidiană.
45678
Exercițiul de mobilizare se desfășoară pe un scenariu fictiv, cu scop de verificare și evaluare

Foarte iportant de precizat este că Exercițiul de mobilizare MOBEX BR-GL-24 foloseşte un scenariu fictiv, adecvat îndeplinirii obiectivelor exercițiului, care se desfăşoară cu scopul verificării personalului în domeniul mobilizării din structurile aparținând instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării şi securității naționale, dar și pentru a se va evalua gradul de pregătire a populației pentru a răspunde sarcinilor ce le revin la mobilizare.
910111213
Ziua de instruire a constat în prezentare la unitatile militare, echipare, triere psihologică și medicală. Cei declarați "apt" au mers la o zi de instrucție cu arma în poligon, unde au desfășurat trageri specifice, iar ceilalti au participat în cadrul unităților la instrucție statică, unde au fost familiarizați cu noile modele de măști contra gazelor și au făcut pregătirea teoretică de trageri cu armamentul.