Consiliul Județean Brăila implementează un proiect amplu pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile județene din intravilanul localităților. Investiția vizează iluminarea inteligentă a trecerilor de pietoni nesemaforizate, cu scopul de a reduce riscul de accidente și de a îmbunătăți vizibilitatea pe timp de noapte.
„Siguranța oamenilor este o prioritate pentru noi. Investim în soluții moderne și eficiente, care dau rezultate concrete. Acest proiect înseamnă mai puține accidente și drumuri mai sigure pentru șoferi și pietoni din județul Brăila”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac.
În cadrul proiectului, sunt modernizate 128 de treceri de pietoni aflate pe drumuri de interes județean. Autoritățile instalează sisteme de iluminat LED cu lumină asimetrică, care evidențiază clar pietonii și cresc nivelul de siguranță pentru toți participanții la trafic.
Sistemele folosesc panouri fotovoltaice și acumulatori. Acestea funcționează independent de rețeaua electrică și asigură iluminare constantă, inclusiv în zonele unde alimentarea este dificilă.
Valoarea proiectului este de aproape 5 milioane de lei fără TVA. Lucrările au început în octombrie 2025. În prezent, stadiul de execuție a ajuns la 80%. Finalizarea este programată pentru vara acestui an.