×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5516
4.9774
Ziar Braila
A început “Litoralul pentru toți”


• 4 septembrie 2024, Adriana BURLACU


Duminică, 1 septembrie, a început programul „Litoralul pentru toți” care se va încheia la finele lunii. Pe tot acest interval, turiștii care vor ajunge pe litoralul românesc al Mării Negre au parte de cazare cu prețuri cu până la 70% mai mici decât în plin sezon estival.

„Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social <Litoralul pentru toți>, desfășurat între 01-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, este anunțul făcut de FPTR pe pagina de Facebook.

Tot aceeiași sursă a mai adăugat că, deocamdată, în jur de 60 de hoteluri din toate stațiunile și-au confirmat participarea la această nouă ediție a programului social de turism, dar se crede că și alții se vor alătura pe parcurs, ceea ce înseamnă că se va ajunge la peste 80 de unități de cazare, adică aproximativ 8.000 de locuri pe noapte pentru turiști.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare”, a ținut să precizeze Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Stațiunile cu cele mai multe hoteluri înscrise în programul „Litoralul pentru toți” sunt Eforie Nord și Mamaia, preferatele turiștilor, urmate de Neptun și Saturn. Mai există și posibilitatea de cazare în stațiuni precum Venus, Olimp, Costinești, Vama Veche și Mangalia, dar aici numărul de locuri de cazare este mult mai mic.

Prețurile percepute în această perioadă încep de la 38 de lei pe noapte de persoană în Eforie Nord, la un hotel de 2 stele, și se referă strict la cazare, fără masă, și de la 77 de lei de persoană în Mamaia, la un hotel de 3 stele. De asemenea, sunt disponibile și pachete all-inclusiv, pentru care prețul începe de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele, dar tarifele percepute sunt diferite în funcție de serviciile oferite de fiecare unitate de cazare.

Ca și în anii anteriori, hotelurile înscrise în programul „Litoralul pentru toți” acceptă și carduri de vacanță.