• 28 martie 2024, Adriana BURLACU
Nici alimentația nu mai e ce a fost! Lăsând gluma la o parte, jandarmii brăileni au observat pe o stradă din municipiul Brăila trei bărbați care se aflau într-o mașină, având asupra lor o farfurie cu un praf alb și un cuțit tip briceag. Cum nu păreau că servesc masa și, mai mult, în momentul în care autospeciala a trecut pe lângă mașina în care se aflau bărbații, unul dintre ei a coborât ținând în mână o farfurie acoperită cu staniol și a avut un comportament ciudat, oamenii legii au decis să facă unele verificări în acest sens. Jandarmii i-au legitimat pe cei trei brăileni cu vârste cuprise între 32 de ani și 42 de ani și la întrebarea dacă au asupra lor obiecte interzise la deținere, bărbatul care avea farfuria în mână a prezentat membrilor echipajului și cuțitul tip briceag. În urma controlului corporal preventiv nu au fost identificate alte obiecte interzise prin lege, dar în farfurie oamenii legii au descoperit o substanță de culoare albă, sub formă de praf, susceptibilă a avea efecte psihoactive, un card cu urme vizibile de praf alb și un tub. La întrebarea jandarmilor, cei trei bărbați au refuzat să spună ce se află în farfurie. Drept urmare, jandarmii au alcătuit actul de sesizare, iar instituțiile abilitate sunt cele care continuă verificările în acest caz.