×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5516
4.9774
Ziar Braila
Universitatea ”Constantin Brâncoveanu”, premiată la Ziua Contabilului Român


• 25 iulie 2024, Adriana BURLACU


Cea de a XX-a ediție a ”Zilei Naționale a Contabilului Român”, eveniment cu tradiție organizat de C.E.C.C.A.R. – Filiala Brăila a avut loc zilele trecute și a avut drept moto ”Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună !”.

În acest an, tema sub care s-au desfășurat activitățile a fost ”Era smart accounting: Contabilitatea de la A la AI” și în cadrul acestuia s-a încercat să se aducă în prim plan rolul important al profesiei contabile și al profesioniștilor care o practică.

Cu acest prilej, Universitatea ”Constantin Brâncoveanu” a fost premiată în semn de considerație a relațiilor de colaborare instituțională. Instituția de învățământ superior a fost reprezentată de conf. univ. dr. Camelia Vechiu, Decan al Facultății de Management Marketing în Afaceri Economice din Brăila. De asemenea, au răspuns prezent invitației și absolvenți ai programului de studii de licență ”Contabilitate și informatică de gestiune”, dar și ai programului de studii de masterat ”Standarde, reglementări și politici contabile”. Este vorba despre Moroianu Gianina, Burtea Ana – Maria, Zamfir Andreea, Cheosea Alina și Vîrban Dorina.

După cum face de fiecare dată, și în acest an C.E.C.C.A.R. și-a propus să atragă noi talente în profesia contabilă, oferind premii absolvenților șefi de promoție ai facultăților din domeniul finanțe sau contabilitate, sub forma unor vouchere care să substituie taxa de înscriere la examenul de acces la stagiul de expert contabil.

Ca urmare a acestui demers, șeful promoției 2024 al programului de studii de masterat ”Standarde, reglementări și politici contabile”, Vîrban Dorina, a fost premiat cu un astfel de voucher.

“Mulțumim C.E.C.C.A.R. – Filiala Brăila pentru inițiativă și preocuparea de a obține performanță în domeniul economic!”, au transmis pe această cale, reprezentanții Universității “Constantin Brâncoveanu”.