×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3430
5.0290
Ziar Braila
Dosar penal de instigare publică pentru un tânăr din Ianca


• 3 decembrie 2024, Adriana BURLACU


Luni, 2 decembrie, dimineață, efectivele structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Brăila, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor 284 de secții de votare le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. Evident, au mai fost și unele nereguli, cauzate în special de cei care nu au înțeles când trebuie să se oprească.

Mai exact, pe 30 noiembrie, la ora 20.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ianca au demarat verificări cu privire la faptul că, pe o platformă de socializare, a fost postat un mesaj prin care instiga ceilalți utilizatori. Persoana în cauză a fost identificată de polițiști, fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din orașul Ianca. Drept urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.