• 31 octombrie 2025, Adriana BURLACU
Asociația Națională a Constructorilor de Nave din Romănia (ANCONAV) a marcat, la sfărșitul acestei luni, trei momente importante din istoria construcțiilor navale romănești. Evenimentele au avut loc în zilele de 30 și 31 octombrie, la Brăila, un oraș cu o tradiție îndelungată în domeniul naval și un simbol al performanței industriale romănești.
Adunarea generală a membrilor ANCONAV a fost convocată la Brăila pentru a celebra o triplă aniversare: 85 de ani de existență ai șantierului naval brăilean, actualul Vard Shipyard Brăila, 30 de ani de activitate ai Asociației Naționale a Constructorilor de Nave din Romănia și desfășurarea Adunării Generale cu numărul 100 din istoria organizației. Întălnirea aniversară, denumită sugestiv „ANCONAV 100”, a avut loc vineri, 31 octombrie, în sala de conferințe a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai principalelor companii din domeniul construcțiilor navale, lideri ai industriei maritime, parteneri economici și oficialități, într-un cadru dedicat dialogului, recunoașterii performanțelor și stabilirii direcțiilor viitoare pentru sectorul naval romănesc. Este un moment de reflecție asupra evoluției industriei, dar și o ocazie de a onora munca generațiilor care au contribuit la dezvoltarea construcțiilor de nave în Romănia.
Șantierul naval din Brăila, înființat în anul 1939, reprezintă una dintre cele mai importante baze industriale ale țării. De-a lungul celor 85 de ani, unitatea a trecut prin transformări semnificative, adaptăndu-se permanent la cerințele pieței internaționale și menținăndu-și reputația de furnizor de încredere pentru nave moderne și performante. Sub denumirea actuală de Vard Shipyard Brăila, șantierul face parte din grupul internațional VARD, recunoscut pentru standardele sale înalte în construcția și proiectarea navelor.
La răndul său, ANCONAV, care împlinește 30 de ani de activitate, a devenit un pilon esențial în reprezentarea și promovarea intereselor industriei navale romănești. Fondată în 1994, asociația contribuie la consolidarea dialogului dintre autorități și mediul economic, sprijină inovarea și susține dezvoltarea durabilă a construcțiilor navale, un domeniu strategic pentru economia națională.
Membru activ al asociației europene SEA Europe, ANCONAV promovează imaginea industriei navale romănești pe plan internațional și facilitează accesul companiilor din țară la rețelele europene de cooperare tehnologică și economică. În prezent, asociația reunește 50 de membri: opt șantiere navale și alte 42 de firme din industria orizontală, specializate în producția de echipamente, materiale și servicii conexe. Împreună, acești membri contribuie semnificativ la economia Romăniei, sectorul naval reprezentănd aproximativ 3% din produsul intern brut.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236