• 10 februarie 2025, Adriana BURLACU
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, 8 februarie, la o locuință situată pe strada Gospodarilor nr. 3. Din nefericire, flăcările s-au extins rapid, și au cuprins întreaga casă. Foarte rapid la fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acestora a fost trimis și un echipaj de ambulanță SAJ de tip C. în interiorul locuinței cuprinse de flăcări a fost surprinsă o persoană care, în pofida intervenției cât mai rapide a pompierilor, nu a mai putut fi salvată. De fapt, echipajul de salvare a găsit victima carbonizată, fără posibilitatea de resuscitare, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani.
La ora 16.58, incendiul a fost lichidat, iar pompierii au stabilit că a ars o cameră de aproximativ 20 mp, cu bunurile din interior, precum și acoperișul confecționat din lemn acoperit cu tablă pe o suprafață de circa 25 mp.
Pompierii reamintesc cât de importantă este respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor și recomandă verificarea constantă a instalațiilor electrice și a surselor de încălzire pentru a evita astfel de tragedii.