• 9 septembrie 2024, Adriana BURLACU
Este știut faptul că unii conducători auto mai “uită” uneori că este nevoie și de permis valabil pentru a li se permite să circule cu autoturismul, iar printre cei care se fac vinovați de această faptă nu sunt doar conaționalii noștri, ci și străini de pe aceste meleaguri. Un astfel de exemplu este cazul cu care s-au confruntat, zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier. Aflați în misiune, aceștia au depistat în trafic un autoturism care circula cu viteza de 135 km/h pe DE 584, în afara orașului Însurăței. Polițiștii au identificat șoferul în persoana unui bărbat de 40 de ani, din Kosovo, posesor al unui permis de conducere eliberat de autoritățile din Kosovo. Deoarece Republica Kosovo nu este semnatară a Convenției de la Viena, șoferului i s-a solicitat permisul de conducere internațional, constatându-se că nu deține un astfel de document. Prin urmare, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător.