Continuitate și dezvoltare în Organizația Trebuie! Brăila, cu o nouă conducere
• 15 decembrie 2024, Adriana BURLACU
Lecția iubirii fără bariere, sau oamenii frumoși din spatele unui zâmbet
O continuare și, mai bine, un nou început pentru Organizația pentru Copii și Adulți cu Nevoi Speciale “TREBUIE!”, care are parte de o nouă conducere, alcătuită din Marius Dincă - președinte, Mirela Sârbu – vicepreședinte și Ana Crețu - secretar.
Teodora Ilie, cea care timp de 28 de ani s-a dedicat trup și suflet acestei organizații, care a luptat din răsputeri și a reușit să ajungă și la sufletul a trei primari care i-au fost alături, după posibilități, care a înființat Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale a decis că “este important ca în viață să știi când să te retragi”, așa că a predat ștafeta.
Continuitate și dezvoltare organizațională
Continuitate a menirii și a valorilor asumate, dar și noi perspective pentru Organizația pentru Copii și Adulți cu Nevoi Speciale „TREBUIE!” – filiala Brăila, a fost mesajul noului președinte Marius Dincă, în numele noii echipe de conducere din care mai fac parte Mirela Sârbu- vicepreședinte și Ana Crețu – secretar.
Mesajul a fost transmis presei și comunității locale în cadrul Galei de Sărbători a Organizației Trebuie Filiala Brăila, vineri, 13 decembrie, eveniment care a avut loc în sala de festivități a Școlii de Arte și Meserii ,,Vespasian Lungu”, partener pe activități socio-culturale.
Președintele în funcție, Marius Dincă, persoană cu o vastă experiență în proiecte ce vizează susținerea persoanelor cu risc de excluziune socială și a celor cu posibilități materiale reduse a declarat că și-a asumat această mare responsabilitate și că și-a conturat un program de dezvoltare a organizatiei bazat pe noua echipă împreună cu care va își va atinge obiectivele.
Perspective reale de dezvoltare organizațională
,,În deschiderea Galei de Sărbători vreau să transmit că Organizația Trebuie – Filiala Brăila va continua programele de sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale, cu dizabilități grave și foarte grave din Centrul de Zi ,,Sf Teodora”, dar și că, împreună cu noua echipă, vom dezvolta și diversifica socio-cultural implicarea organizației. Nu este un anunț de schimbare de conducere, fiindcă nu schimbarea conducerii este un scop. Scopul este dezvoltarea organizațională.
Noua echipă de conducere nu a apărut de undeva, ci lucrăm de mult timp împreună și avem competențele și experiența pentru a aduce organizația la un nivel superior. Iar când spun echipă, mă refer la psiholog Patricia Dincă, la Mirela Sârbu, la Ana Crețu.
Iar ca să mă refer la competențe și experiență, din 2018 în special, pe o viziune constructivă și realistă a Patriciei Dincă, pe o implicare managerială a Mirelei Sârbu și pe un suport constant, multidirecțional din partea mea, noi trei am conceput proiecte pentru obținerea de finanțare europeană, am obținut finanțări europene și am implementat aceste proiecte în comunitatea brăileană. Acestea, din 2018 și până în prezent, an de an, în cadrul A.N.M.R.F. ,,Louis Pasteur” Filiala Brăila – Club Voltin.
Iar acum ne concentrăm pe o astfel de dezvoltare și pentru Organizația Trebuie. Și vreau să anunț în acest context că suntem în faza de evaluare pentru certificarea de calitate care să ne permită accesul la finanțări europene”, a transmis președintele în funcție.
O sărbătoare a solidarității
,,Vă mulțumesc tuturor pentru prezența la această Gală de Sărbători. Dincolo de sărbătoarea certitudinii că organizația are un viitor, aceasta este o sărbătoare a solidarității. Prin prezența dumneavoastră la acest eveniment de suflet al organizației noastre. Este o dovadă a umanității care ne caracterizeaza, unde, dincolo de nevoia de socializare, ați înțeles nevoia de ajutor a semenilor, atunci când este nevoie și acolo unde este nevoie.
Mulțumesc instituțiilor partenere: Școala Populară de Arte și Meserii ,,Vespasian Lungu”, gazda acestui eveniment și în mod special doamnei Manager Geanina-Valentina Onodi, care ne-a oferit acest spațiu minunat; Liceului de Arte ,,Hariclea Darclee, doamnelor și domnilor profesori care împreună cu elevii lor au acceptat să fie astazi prezenți; A.N.M.R.F. ,,Louis Pasteur” Filiala Brăila și în niciun caz în ultimul rând conducerii Centrului de Detenție Brăila – Tichilești, reprezentată la acest eveniment de domna comisar-șef de poliție penitenciară Camelia Enache”, a transmis Marius Dincă.
Un autobuz, dar și o vorbă bună
De asemenea, noul președinte a atins și subiecte fierbinți, precum prioritățile pentru perioada următoare. Este dificil, într-o astfel de organizație să decizi care ar fi primele pe listă, dat fiind că este vorba despre una care se ocupă de tinerii cu nevoi speciale. Totuși, momentan, marea dorință ar fi un microbuz deoarece actualul este deja “matusalemic” și “tinerii din Organizație nu se pot deplasa, ei trebuie luați fiecare de acasă, duși în Centrul de Zi <Sf. Teodora> și de acolo să revină acasă”. Dar nu numai lucrurile materiale contează pentru tinerii de la “Trebuie!”. “De multe ori, un simplu zâmbet, o vorbă bună, o încurajare, o mângâiere, face mai mult decât orice sprijin. Sunt suflete ca și noi, trebuie sprijiniți și nu să îi marginalizăm”, a mai adăugat Marius Dincă.
Conducerea organizației, pe mâini bune
Președinte de Onoare acum, Teodora Ilie, cea care timp de 28 de ani a fost nu numai președintele ci și sufletul organizației, cea care a înființat Centrul de zi pentru copii și adulți cu nevoi speciale, cea care s-a zbătut să asigure din donații și sponsorizări fondurile necesare funcționării acestui serviciu social, a declarat că este convinsă că lasă pe mâini bune conducerea organizației. fiindcă Marius Dincă, Patricia Dincă și Mirela Sârbu, în cadrul Clubului „Voltin”, fac o muncă neprețuită cu tinerii cu care lucrează și pe care-i modelează, scoțând ce e mai bun din ei.
“Noi nu putem merge mai departe, ca societate, dacă nu punem oamenii pe primul loc”
“Anul acesta împodobesc al 29-lea brăduț la Trebuie! împreună cu copiii, părinții, voluntarii, noii prieteni care au apărut, dar de data aceasta în calitate de invitat, și nu de organizator, și nu știu dacă să mă bucur sau să oftez. Mă bucur că nu ne-am oprit în loc, că există cineva care a preluat ștafeta. Din păcate, am o mare amărăciune. Acest serviciu social înființat de noi, părinții, este singurul la ora actuală în Brăila. Nu s-au mai înființat deși există foarte mulți tineri care ar vrea să petreacă zi de zi împreună, să beneficieze de terapii, să își spună poveștile de dimineață, să meargă în excursii, tabere… La un moment dat în bătălia mea mi s-a spus că transportul cu microbuzul este un lux, și de ce insist să avem mijloc de transport. Nu este un lux, ci o necesitate. Tot așa mi s-a spus că nu e prioritară dezvoltarea de servicii. Viața va dovedi că sunt prioritare nevoile oamenilor. Noi nu putem merge mai departe, ca societate, dacă nu punem oamenii pe primul loc”, a mai declarat Teodora Ilie.
Credibilitatea, detaliul care a făcut de multe ori diferența
De asemenea, Teodora Ilie a mai subliniat că părinții sunt cei care au luptat pentru copiii lor, acei părinți care noaptea vegheau iar ziua activau pentru ei. În plus, “noi nu ne-am abătut de la misiune, am continuat să credem în copiii noștri și în scopul de a le oferi o viață mai bună. Am reușit asta și cu sprijinul dumneavoastră, pentru că ne-ați întărit. Cea mai importantă resursă a unei organizații neguvernamentale este credibilitatea. Noi așa am fost tot timpul și asta a atras. Dincolo de tot și de toate rămâne satisfacția că ai adus clipe de bucurie în viața cuiva”, a încheiat domnia sa.
Fiecare tânăr este o poveste de viață
La rândul său, Mirela Sârbu, noul vicepreședinte al Organizației a precizat că aici a găsit “nu doar beneficiari, ci tineri care ne învață zi de zi ce este curajul, perseverența, puterea. Fiecare dintre ei este o poveste de viață. Ei sunt exemplul că putem găsi frumusețea în cele mai neașteptate locuri. De asemenea, ei sunt adevărații noștri profesori, iar părinții, îndrumătorii lor, sunt cu adevărat stâlpii de rezistență”.
Mirela Sârbu a mai subliniat că își dorește la ca Brăila să se poată înființa și un Centru de Tineret, unde aceștia să poată socializa, să petreacă frumos timpul împreună.
Patricia Dincă, “un sprijin, o mamă, un erou”
Ana Crețu, cea care este acum secretarul Organizației “Trebuie!” s-a implicat constant, timp de mai mulți ani, în activitatea de voluntariat, întâi ca voluntar ESC, apoi coordonator de voluntari, iar cea care – potrivit propriilor afirmații, a fost și este “un sprijin, o mamă, un erou” pentru ea, este Patricia Dincă.
Prezentatori de înaltă ținută, într-o Gală de excepție
Doi tineri deosebiți, foști voluntari ESC apoi coordonatori de voluntari, Ana Crețu și Mădălin Cristea, au fost moderatorii evenimentului, o prezență specială prin atitudine și cuvintele rostite.
Iar pe tot parcursul galei, la momente diferite, au facilitat acordarea de Diplome participanților și partenerilor, oferite de conducerea organizației împreună cu aprecieri și mulțumiri.
Tinerii cu nevoi speciale au demonstrat că au și talente speciale
În sala arhiplină, cei prezenți la eveniment au asistat la un spectacol muzical – coregrafic de mare încărcare emoțională prezentat de tinerii din Centrul de Zi al organizației, alături de care au fost, ca de fiecare dată, voluntarii ESC ai clubului Voltin, alți tineri minunați, un exemplu de dărăruire și implicare în spiritul solidarității.
Urmat de un recital al elevilor de la Liceul de Arte ,,Hariclea Darclee”, care, alături de profesorii lor au excelat în măiestria cântului și a dansului.
Și, pentru că au vrut să arate că sufletul nu are dizabilități, finalul manifestării a aparținut tot tinerilor de la Trebuie, cu un colind ce a umplut de bucurie auditoriul.
Microbuzul lui Moș Crăciun
De menționat că în holul instituției a existat, pe toată durata evenimentului, o expoziție cu ornamente de brad, obiecte hand-made realizate de tinerii organizației împreună cu voluntarii Clubului Voltin.
Toate acestea au fost oferite, la alegere, participanților la eveniment care au făcut donații caritabile pentru un obiectiv de maximă prioritate acum pentru organizație: un microbuz pentru transportul la Centrul ce Zi și înapoi a acestor tineri nedeplasabili. 20 de tineri cu dizabilități au nevoie de acest mijloc de transport pentru a ajunge la Centrul de Zi dedicat lor, unde să participe la activitățile de acolo, să socializeze, să se simtă apreciați și iubiți.
Campania continuă, iar cei care doresc să ajute o pot face donând într-unul din conturile următoare: IBAN RON: RO30 RNCB 0048 0259 1507 0001 IBAN EURO: RO46 RNCB 0048 0259 1507 0004
Foto-video: Dan Morogan, Mihaela Mocanu - voluntari ESC