• 29 iunie 2026, Adriana BURLACU
Inspectorii de muncă din Brăila au descoperit 39 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare în urma unei campanii naționale de verificare desfășurate în luna iunie. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 38 de persoane, desfășurau activități de transport alternativ prin platformele Bolt și Uber, iar o persoană lucra în domeniul poștei și curieratului.
Inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, Liviu Arhire, a declarat că pentru neregulile constatate au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1,52 milioane de lei. Cei patru angajatori sancționați se aflau la prima abatere, însă gravitatea faptelor a impus aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația muncii.
Potrivit reprezentanților ITM Brăila, cele 38 de persoane identificate fără contract individual de muncă erau șoferi care prestau servicii de transport alternativ prin intermediul platformelor Bolt și Uber. Verificările au fost realizate în cadrul Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate la angajatorii care își desfășoară activitatea prin intermediul platformelor digitale, desfășurată în perioada 2–22 iunie.
În timpul acțiunii de control, inspectorii de muncă au efectuat 29 de verificări la angajatori din județul Brăila și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, cinci au fost amenzi, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la 1.521.500 de lei. Cea mai mare parte a acestei sume, respectiv 1.520.000 de lei, reprezintă amenzile aplicate pentru folosirea muncii nedeclarate în cazul celor 39 de persoane identificate fără documente legale de angajare.
Pe lângă lipsa contractelor individuale de muncă, inspectorii au constatat și alte încălcări ale legislației muncii. Printre cele mai frecvente abateri s-au numărat neînregistrarea contractelor în Registrul General de Evidență a Salariaților înainte de începerea activității, neevidențierea orelor efectiv lucrate de salariați și nerespectarea prevederilor privind efectuarea și compensarea muncii suplimentare.
Reprezentanții ITM Brăila au dispus măsuri obligatorii pentru remedierea tuturor deficiențelor constatate în timpul controalelor și au atras atenția angajatorilor că nerespectarea termenelor stabilite pentru punerea în aplicare a acestor măsuri constituie contravenție. În astfel de situații, legislația prevede amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Campania de control face parte din acțiunile desfășurate la nivel național pentru combaterea muncii nedeclarate în sectoarele în care activitatea este organizată prin intermediul platformelor digitale, autoritățile urmărind respectarea drepturilor salariaților și asigurarea unui mediu concurențial corect pentru angajatorii care respectă legislația în vigoare.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236