×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.6014
5.2456
Ziar Braila
Peste 200 de elevi brăileni au participat la proiectul național ConsEDU pentru orientare în carieră


• 15 iulie 2026, Adriana BURLACU


Lunile mai și iunie 2026 au reprezentat o etapă importantă în implementarea proiectului național „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei” – ConsEDU, desfășurat în județul Brăila. Activitățile de mentorat, monitorizare și implementare au fost coordonate la nivel județean de expertul COC, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Brăila și mai multe unități de învățământ.

În cadrul proiectului au fost implicați 213 elevi din 15 clase gimnaziale, proveniți de la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila și de la școlile gimnaziale din Chiscani, Tichilești, Galbenu – „Toma Tâmpeanu” și Vișani. Demersul educațional a beneficiat și de sprijinul comunităților locale din Măxineni, Cazasu, Tichilești, Chiscani, Galbenu și Vișani.

Programul a urmărit dezvoltarea competențelor necesare orientării în carieră prin metode interactive și exerciții practice, care i-au ajutat pe elevi să își descopere aptitudinile și să dobândească încredere în propriile abilități.

Printre activitățile desfășurate s-a numărat atelierul „Primul meu interviu. Cum răspund la întrebări grele fără emoții”, în cadrul căruia au fost organizate 30 de jocuri de rol, elevii alternând rolurile de candidat și intervievator. Participanții au învățat tehnici pentru gestionarea emoțiilor, precum „Regula celor 3 secunde”, și au utilizat fișe de monitorizare a tracului. Potrivit organizatorilor, exercițiile au contribuit la reducerea manifestărilor de nervozitate, la îmbunătățirea contactului vizual și la creșterea încrederii în timpul unui interviu.

Un alt atelier, intitulat „Angajatori pentru o zi. Cum selectăm colegul potrivit pentru echipa noastră”, a simulat activitatea unei comisii de recrutare. Elevii au analizat profiluri fictive de candidați și modele de CV-uri, învățând să evalueze competențele profesionale și personale prin utilizarea unor grile de analiză și a tehnicilor de luare a deciziilor prin consens.

Rezultatele proiectului indică un impact semnificativ asupra dezvoltării competențelor participanților. Peste 90% dintre elevi au dobândit capacitatea de a redacta în mod independent un curriculum vitae și o scrisoare de intenție, iar activitățile au contribuit la diminuarea fricii de a vorbi în public și la dezvoltarea comunicării asertive.

De asemenea, evaluările de la finalul programului au evidențiat un nivel ridicat de satisfacție în rândul participanților, cel puțin 85% dintre elevi acordând calificative de „Foarte bine” și „Excelent” în chestionarele de feedback.

Prin abordarea practică și interactivă, proiectul ConsEDU își propune să îi pregătească pe elevi pentru viitoarele provocări educaționale și profesionale, dându-le instrumentele necesare pentru alegerea unei cariere și dezvoltarea competențelor cerute pe piața muncii.