• 8 octombrie 2024, Adriana BURLACU
Polițiștii secțiilor regionale de poliție transporturi și Serviciului Siguranța Transporturilor Constanța au desfășurat, recent, acțiunea “Rail Action Week”, care s-a derulat la nivel european, sub egida RAILPOL.
La finalul acesteia, au dat publicității și rezultatele. Astfel, au fost verificate în total 1.332 de persoane și 1.462 de autovehicule, în zona a 455 de treceri la nivel cu calea ferată, au informat oamenii legii printr-un comunicat. De asemenea, au fost testați pentru detectarea consumului de alcool 128 de mecanici de locomotivă și 151 de alte persoane cu atribuții pe linie de siguranță feroviară, fiind depistate două cazuri în care a fost confirmat consumul de alcool. Totodată, au fost făcute șase testări cu aparatul din dotare, privind consumul de substanțe interzise.
Mai mult, tot cu prilejul acestei acțiuni, au fost constatate 16 infracțiuni, fiind sancționate contravențional, pentru traversarea căii ferate prin locuri interzise, 10 persoane. Au fost efectuate 125 de verificări în zone de siguranță considerate critice (tuneluri, pasarele, poduri etc.). Polițiștii au desfășurat activități de patrulare în stațiile de cale ferată, fiind întreprinse 85 de măsuri de informare a călătorilor cu privire la pericolele la care se expun, prin nerespectarea prevederilor legale aplicabile în domeniul transportului feroviar de persoane și a celor care vizează zona de siguranță feroviară.
În urma activităților, au fost aplicate 811 sancțiuni contravenționale, în valoare de 246.320 de lei. Au mai fost desfășurate 29 de activități de informare, precum și 56 de alte activități informativ-educative și/sau instruiri ale personalului CFR. Evident, nu au lipsit și exemplele concrete. Astfel, pe 26 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila au efectuat un control asupra personalului cu atribuții în siguranța circulației feroviare. În urma testării cu aparatul alcooltest a unui bărbat de 50 de ani, ce se afla de serviciu, în funcția de meseriaș întreținere cale ferată, au rezultat 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost transportată la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice. în cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila au făcut un control asupra personalului cu atribuții în siguranța circulației feroviare. În urma testării cu aparatul alcooltest a unui bărbat de 56 de ani, ce se afla de serviciu, în funcția de meseriaș întreținere cale ferată, au rezultat 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost transportată la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice și, la fel ca în cazul anterior, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe.