×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5563
5.1033
Ziar Braila
Canicula afectează circulația pe Podul peste Dunăre


• 17 iulie 2024, Adriana BURLACU


Inspectoratul de Poliție Județean Braila informează conducătorii auto despre faptul că pe DN 2S- podul Brăila-Tulcea, sunt efectuate lucrări de reparații. Mai exact, pe sensul de mers Măcin-Brăila, între km. 4,8 - 6,8 se efectuează lucrări de reparații pe banda nr. 1, în acest caz circulația desfășurându-se pe o singura bandă de circulație, respectiv banda nr. 2, cu restricție de viteză la 30 km/h, întrucât suprafața asfaltică prezintă denivelări. Prin urmare, în contextul avertizărilor de caniculă, pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, în perioada 15 - 16.07.2024, în intervalul orar 11:00-19:00, au fost instituite restricții de circulație pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone, pe drumurile naționale din județ.

Astfel, a fost interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone cu excepția: transporturi de persoane; transporturi de animale vii și produse perisabile de origine animală sau vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi de apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

“Vă rugăm să respectați restricțiile instituite și să stationați vehiculele de transport mărfuri, pe cât posibil, în parcări amenajate din interiorul localităților”, este mesajul transmis de IPJ Brăila către șoferi.