×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5369
5.1222
Ziar Braila
Premii pentru liceeni de la “Murgoci”, la Festivalul de Teatru Școlar „Victor Ion Popa”


• 5 martie 2025, Adriana BURLACU


Mai bine de 22 de trupe de actori-elevi de la școli din municipiul Vaslui, Pogana, Muntenii de Jos sau Negrești, din județe Prahova și Brăila, dar și din Republica Moldova au participat, pentru a susține un moment teatral de până la 30 de minute, cu scopul de a-și demonstra talentul în cadrul Festivalului de Teatru Școlar „Victor Ion Popa”, care s-a desfășurat în perioada 28 februarie-1 martie 2025 la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” Vaslui.

Manifestarea a fost organizată pe două secțiuni, de teatru cu actori-elevi și teatru de păpuși. Printre premianți s-au aflat și membrii Cenaclului"BEYONDWORDS" de la Colegiul “Gh. M. Murgoci” Brăila, sau mai bine zis Trupa Odiseea, care au revenit acasă cu Premiul al III-lea (Premiul Publicului) și Mențiune (Scenariu).

„Festivalul Național de Teatru școlar „Victor Ion Popa” este o sărbătoare a talentului, creativității și pasiunii pentru arta scenică. Organizat de Centrul Județean de Excelență Vaslui, festivalul aduce pe scenă trupe ale unităților școlare din județ, din țară și din Republica Moldova, oferind elevilor o platformă pentru a-și exprima liber talentul artistic și pentru a celebra moștenirea culturală a marelui dramaturg Victor Ion Popa. Fiecare spectacol este o ocazie pentru tinerii actori de a-și demonstra talentul și de a oferi publicului momente memorabile. în fond, teatrul ne învață să descoperim în noi fascinanta “scenă a vieții”… o răsturnare a realității într-o lume miniaturală, unde toți putem fi mai buni și mai fericiți”, a afirmat prof. Gabriela Plăcintă, directorul Centrului Județean de Excelență Vaslui, inițiatorul și organizatorul festivalului.