• 21 august 2025, Adriana BURLACU
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila a anunțat finaliștii celei de-a XX-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila. Manifestarea, devenită deja un reper în peisajul artistic internațional, marchează în 2025 două decenii de promovare a umorului grafic de calitate și aduce laolaltă artiști consacrați din întreaga lume.
Competiția din acest an a fost una deosebit de intensă, organizatorii anunțând că au fost primite nu mai puțin de 1.038 de lucrări, semnate de 394 de caricaturiști și artiști plastici din 62 de țări. Diversitatea culturală și stilistică a participanților reflectă atât amploarea internațională a Salonului, cât și prestigiul de care se bucură în rândul creatorilor de umor vizual.
Juriul ediției din 2025 a fost format din personalități cunoscute ale domeniului: Leonte Năstase – președinte, Marian Avramescu, Florian Doru Crihană, Dodo Niță și Marius Tița. Aceștia au avut dificila sarcină de a selecta, dintre sutele de lucrări înscrise, cele care vor intra în finala competiției.
Finaliștii anunțați sunt: Boboc Mihai Gabriel (România), De Angelis Marco (Italia), Drljevic Darko (Muntenegru), Ioniță Nicolae (România), Mihai Victor Eugen (România), Stankovic Stabor Borislav (Serbia) și Stankulov Anatoly (Bulgaria).
Organizatorii au reamintit că numele câștigătorilor vor fi anunțate oficial în cadrul vernisajului expoziției Salonului Internațional de Caricatură 2025, care va avea loc pe 3 octombrie. Evenimentul promite să aducă în fața publicului o selecție de lucrări valoroase și relevante, într-un context care celebrează nu doar arta caricaturii, ci și libertatea de exprimare, umorul inteligent și spiritul critic.
În 2024, vernisajul expoziției a avut loc în curtea Casei Umorului Desenat, locație devenită emblematică pentru manifestările culturale de acest tip din Brăila. Rămâne de văzut dacă și ediția din 2025 va păstra aceeași formulă, dar cert este că interesul publicului și al creatorilor de caricatură pentru Salonul brăilean continuă să crească de la an la an.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236