• 24 iunie 2025, Adriana BURLACU
Lucrările la Drumul Expres Brăila – Galați au depășit pragul de 90%, potrivit celor mai recente informații oferite de autorități. Finalizarea și deschiderea circulației sunt așteptate în această toamnă, iar cel mai impresionant segment este podul hobanat peste râul Siret, o structură unică prin complexitate, considerată cea mai spectaculoasă realizare de acest fel în România după podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Mobilizarea în șantier este semnificativă, implicând peste 250 de muncitori, 50 de utilaje și 45 de autocamioane. Ritmul alert al lucrărilor se reflectă în stadiul avansat al proiectului: peste 90% din stratul de uzură al drumului a fost deja asfaltat, iar în prezent se montează parapetul median și cel marginal, atât pe drum, cât și pe structuri. Se execută, de asemenea, balastul stabilizat în zona parcărilor, în vederea asfaltării acestora în perioada următoare.
În ceea ce privește infrastructura complementară, sistemul de iluminat din zona parcărilor este finalizat, iar în săptămânile care urmează se vor monta gardurile de protecție și se vor realiza marcajele rutiere, atât cele longitudinale, cât și cele verticale. Se lucrează intens și la giratoriul care va asigura legătura cu DN2B, în zona Galați, precum și la finalizarea sistemului de management inteligent al traficului (ITS).
Proiectul include lucrări majore de structuri: trei poduri, două viaducte și un pasaj. Dintre acestea, cel mai impunător este podul hobanat peste Siret, cu o lungime de 307 metri. Acesta este al doilea pod hobanat ca mărime din România, după cel de la Agigea. Tablierul metalic al podului se montează în prezent, fiind aduse în teren rigle de rigidizare, tiranți și alte elemente esențiale. Pe malul stâng se lucrează la montarea tablierului și a predalelor, iar pe malul drept lucrările sunt aproape de final.
Pasajul peste calea ferată Brăila – Galați este o altă lucrare de referință inclusă în acest ansamblu de infrastructură, alături de drumurile agricole (vicinale), care au fost deja finalizate. întregul proiect are o lungime de 10,767 kilometri și este construit de compania românească Spedition UMB. Valoarea contractului se ridică la peste 449 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Drumul Expres va asigura o conexiune rapidă între Brăila și Galați și va reprezenta o alternativă modernă și eficientă la DN22B, un drum suprasolicitat de traficul greu. În același timp, va facilita accesul către podul suspendat peste Dunăre și, implicit, către Tulcea și Delta Dunării, consolidând rețeaua rutieră strategică a regiunii de sud-est a României.
Prin această investiție, autoritățile urmăresc fluidizarea traficului, reducerea timpului de deplasare și îmbunătățirea condițiilor de siguranță rutieră.