• 10 septembrie 2025, Adriana BURLACU
Curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) devine, timp de trei zile, punctul de întâlnire al tradițiilor culinare românești. În perioada 11 – 13 septembrie, vizitatorii sunt invitați la Târgul de Produse și Gusturi Tradiționale, un eveniment dedicat bogăției gastronomiei autohtone, organizat de MADR în parteneriat cu Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia.
La această ediție, prima din sezon, și-au anunțat participarea 35 de producători locali care duc mai departe rețetele consacrate și oferă publicului ocazia de a descoperi produse autentice, multe dintre ele recunoscute la nivel european sau în curs de recunoaștere. Evenimentul se desfășoară zilnic, între orele 09:00 și 19:00, iar accesul este liber.
Potrivit unui comunicat al ministerului, printre vedetele târgului se numără produse cu indicație geografică protejată, precum Magiunul de prune Topoloveni – IGP și Telemeaua de Sibiu – IGP, dar și distilatul „Țuică de prune de Sordony”. Alături de acestea, vor putea fi găsite produse atestate tradițional sau obținute după rețete bine cunoscute, de la Telemea de vacă la Iaurtul de Câlnic.
Oferta este completată de peste 30 de produse atestate incluse în Registrul Național al Produselor Tradiționale, provenite din județele Botoșani, Brașov, Mureș, Olt, Sibiu și Vrancea. Printre cele mai recente intrări în acest registru se află cornulețele cu nucă, baigli cu nucă și baigli cu mac de la Boianu. Vizitatorii vor putea descoperi și produse bio, sortimente variate de miere ecologică, brânzeturi și preparate din carne obținute după metode tradiționale, vinuri românești, dulciuri de casă, articole artizanale și multe alte bunătăți.
Evenimentul aduce în atenția publicului și produse aparte, apreciate pentru autenticitatea lor. „Pâinea lui Manole”, o pâine pe vatră cu maia, alături de alte produse de panificație și patiserie de la Brutăria Frontera din Brăila, se numără printre surprizele primei ediții din această toamnă. De asemenea, Asociația Țăranii Dobrogeni propune lactate artizanale din lapte de capră, pregătite manual: chefir, smântână, unt, unt ghee cu 99% grăsime, telemea și cașcaval de capră, iaurt de oaie și telemea proaspătă de vacă.
Pe lângă acestea, vizitatorii vor găsi produse de fermă, precum pui de țară și ouă provenite din creștere liberă, dar și sucuri naturale Doza de Fresh. Oferta de fructe include mere și pere din Suceava și Voinești, fructe de pădure și cătină din județul Mureș, iar legumele vin din producția locală, de la morcovi și sfeclă cultivate la Ferma lui Stoian.