• 22 ianuarie 2025, Adriana BURLACU
După cum am mai semnalat în paginile ziarului nostru, săptămâna trecută, liderilor federațiilor sindicale reprezentative din sistemul de învățământ făceau un anunț cum să se impune luarea de măsuri urgente pentru plata profesorilor și a personalului care face parte din comisiile de evaluare a competențelor care urmează să înceapă de luni, 27 ianuarie.
O adresă comună semnată de de Federația Sindicatelor Libere din învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” era cea în care se atrăgea atenția că normele de plată actuale și care sunt prevăzute în Ordinul de ministru nr. 4578/2024, nu sunt aplicabile examenului de Bacalaureat din sesiunea iunie 2025, ci doar pentru examenele de absolvire/certificare a calificării profesionale din februarie 2025. „Având în vedere importanța activității personalului didactic din comisiile de evaluare și necesitatea asigurării unui cadru contractual corect, solicităm discutarea și aprobarea normelor de plată în regim de urgență,” se menționa în respectivul text.
Se pare însă că situația a fost rezolvată și, conform unei informări venite din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ către membrii din teritoriu în care se menționează că profesorii vor fi plătiți pentru asistența la examene și evaluarea lucrărilor la nivelul anului 2024.
Anul trecut, cadrele didactice care s-au implicat în aceste probe au primit 10 lei pentru fiecare candidat evaluat la probele de limba română și TIC, respectiv 15 lei pentru evaluările în limbi străine.
Anul acesta probele orale la BAC încep mult mai devreme față de anii anteriori. Este vorba despre Proba A: Evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română (27-29 ianuarie); Proba B: Evaluarea competențelor de comunicare orală în limba maternă, pentru minoritățile naționale (30 ianuarie); Proba C: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă străină (31 ianuarie – 4 februarie); Proba D: Evaluarea competențelor digitale (5-7 februarie).