• 29 iulie 2026, Adriana BURLACU
Guvernul a aprobat, marți seară, prin memorandum, deblocarea a peste 6.850 de posturi vacante din sistemul public de sănătate, o măsură așteptată de spitale și serviciile de ambulanță, confruntate de mai mult timp cu un deficit important de personal. Decizia Executivului permite unităților sanitare să organizeze concursuri pentru ocuparea acestor posturi și să accelereze procesul de recrutare, într-un moment în care presiunea asupra sistemului medical rămâne ridicată. În aceeași zi, premierul Ilie Bolojan a comentat și greva din sănătate, afirmând că protestul a fost alimentat de informații false privind viitoarea Lege a salarizării.
Potrivit Ministerului Sănătății, în ședința de Guvern a fost aprobat Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice. Documentul deblochează un total de 6.850,75 posturi, dintre care 6.452 sunt destinate spitalelor finanțate prin Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, iar alte 398,75 revin Serviciilor de Ambulanță Județene.
Ministerul subliniază că cea mai mare parte a posturilor vizează asistenții medicali și personalul medical auxiliar, categorii considerate esențiale pentru buna funcționare a spitalelor și pentru desfășurarea activității serviciilor de urgență. Lipsa acestor angajați a fost semnalată în repetate rânduri de managerii unităților sanitare, care au avertizat că deficitul de personal afectează calitatea actului medical și timpul de răspuns în acordarea îngrijirilor.
Structura posturilor aprobate reflectă aceste nevoi. Astfel, vor putea fi ocupate 2.593 de posturi pentru asistenți medicali și 2.567 pentru personal medical auxiliar, inclusiv infirmiere și brancardieri. În același timp, au fost deblocate 1.433,75 posturi pentru medici și alte 257 pentru farmaciști, biologi, biochimiști și fizicieni, specialiști indispensabili în activitatea laboratoarelor și a altor servicii medicale.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că aprobarea memorandumului reprezintă un pas important pentru reducerea deficitului de personal și pentru asigurarea continuității serviciilor medicale. Potrivit acestuia, măsura contribuie la echilibrarea resursei umane din sistemul sanitar, însă este doar o etapă într-un proces mai amplu de reformă.
Oficialul a subliniat că susținerea personalului medical și eficientizarea sistemului trebuie să continue într-o manieră predictibilă și fermă, astfel încât spitalele să beneficieze de stabilitate și de resursele necesare pentru a răspunde cerințelor pacienților. În urma aprobării memorandumului, unitățile sanitare și serviciile de ambulanță pot demara fără întârziere procedurile de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.
Premierul Bolojan a cerut scuze pacienților afectați de protest
În contextul acestei decizii, premierul Ilie Bolojan a abordat și subiectul grevei organizate în sistemul public de sănătate. Șeful Guvernului și-a cerut scuze pacienților afectați de protest și a transmis că apreciază activitatea medicilor, asistenților și infirmierelor, însă a susținut că greva a fost construită pe „minciună și dezinformare” în ceea ce privește efectele viitoarei Legi a salarizării.
Bolojan a insistat că adoptarea noii legi nu va conduce la diminuarea salariilor în sectorul public. Dimpotrivă, a afirmat el, proiectul urmărește eliminarea unor inechități existente, ceea ce ar putea determina majorarea veniturilor pentru o parte dintre angajați. Premierul a precizat însă că eventualele creșteri salariale trebuie realizate în limitele posibilităților economiei românești, fără a fi finanțate prin împrumuturi care ar pune presiune asupra bugetului de stat.
Totodată, șeful Executivului a atras atenția că reforma salarizării presupune și schimbări în modul de finanțare a spitalelor. în prezent, a explicat acesta, o mare parte din cheltuielile cu salariile sunt acoperite prin alocări directe de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar managerii nu sunt suficient stimulați să adapteze structura și activitatea spitalelor la nevoile reale ale pacienților.
În opinia premierului, viitorul sistem ar trebui să se bazeze într-o măsură mult mai mare pe plata serviciilor medicale efectiv prestate. Acest lucru ar presupune recalcularea tarifelor pentru cazurile tratate în spitale, astfel încât acestea să reflecte costurile reale și să permită acoperirea salariilor și a celorlalte cheltuieli de funcționare. Potrivit lui Bolojan, o asemenea reformă ar contribui la eficientizarea sistemului sanitar și la orientarea acestuia către pacient, reprezentând în același timp un cadru financiar mai predictibil pentru unitățile medicale și pentru personalul din sănătate.