• 24 mai 2024, Adriana BURLACU
O interveneție rapidă a făcut ca un incendiu puternic izbucnit marți, 22 mai la Brăila, să nu se transforme într-o adevărată tragedie. Nu mai puțin de cinci locuințe și șapte anexe gospodărești din municipiul Brăila au fost cuprinse de flăcări și astfel s-a declanșat un incendiu puternic, provocat de un foc lăsat nesupravegheat în curtea unei case. După cum a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, incendiul s-a produs pe strada Astrului din municipiul Brăila, iar la fața locului a fost nevoie de intervenția a cinci autospeciale cu apă și spumă, în sprijin venind și o autospecială de stingere de la înălțime (autoscară), care aparține Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al SC VARD.
Potrivit ISU Brăila, "în urma incendiului au fost afectate 5 locuințe în suprafață de cca. 400 mp (o locuință din paiantă a fost distrusă în totalitate, celelalte 4 la nivelul acoperișurilor) și 7 anexe gospodărești în suprafață de cca. 280 mp”.
În urma incendiului, o persoană a suferit arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare, fiind asistată medical de echipajul SMURD. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 de ani, care a dat foc unor resturi în curtea gospodăriei sale și a lăsat focul nesupravegheat. De asemenea, trei persoane au suferit atacuri de panică, fiind asistate de echipajul SAJ.