Cel mai spectaculos Târg de Crăciun organizat vreodată la Brăila aduce, anul acesta, o atmosferă aparte, transformând Centrul Istoric într-un loc desprins din povești. Feeria va începe sâmbătă, pe 29 noiembrie, când, la ora 16:40, se aprinde iluminatul festiv în întreg orașul, moment care marchează debutul oficial al magiei sărbătorilor de iarnă. Piața Traian va fi împodobită într-un mod unic, completând tabloul de poveste care se întinde din Strada Mihai Eminescu până în toate punctele importante ale centrului.
În urma discuțiilor dintre Primărie și comercianți, s-a stabilit că aceștia pot rămâne în târg până pe 11 ianuarie, dacă doresc, o decizie menită să prelungească atmosfera festivă și să dea brăilenilor și vizitatorilor posibilitatea de a se bucura mai mult timp de oferta târgului. Efortul comun al instituțiilor, artiștilor, comercianților și comunității a făcut posibil un eveniment pe care mulți nu credeau că îl vor vedea vreodată la Brăila. Și, dincolo de acest moment unic, promisiunea este că urmează și alte proiecte care vor continua revitalizarea Centrului Istoric.
Căsuțele de lemn, fiecare pictată manual de artiști plastici și de elevi talentați ai Liceului de Arte, vor crea un traseu spectaculos în Piața Traian și pe Strada Mihai Eminescu. În aceste spații, vizitatorii vor descoperi produse tradiționale, suveniruri, decorațiuni, dulciuri și alte surprize pregătite cu grijă pentru toți cei care vor păși în atmosferă. Pe afișele târgului, codurile QR direcționează către Programul Târgului de Crăciun și către o hartă completă cu restaurante, pub-uri, cofetării, hoteluri, zonele scenelor, patinoarul, caruselul, precum și stațiile de tramvai și autobuz.
Patinoarul este amplasat la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Mihail Sebastian, devenind un punct de atracție pentru copii, adolescenți și adulți. Scenele principale sunt în Piața Traian și în zona patinoarului, unde se vor desfășura evenimente muzicale și artistice, reunind colindători, ansambluri și nume importante ale scenei românești. Zona de divertisment, destinată copiilor, este amenajată în parcarea Hotelului Traian și în spatele Muzeului, cu locuri de joacă și activități pentru cei mici.
500 de colindători
Unul dintre cele mai impresionante momente ale târgului va fi prezența a 500 de colindători veniți din toate zonele țării și din Republica Moldova. Pentru comercianți, participarea este gratuită, Primăria Brăila nepercepând taxe pentru căsuțe. Această decizie contribuie la menținerea unui nivel accesibil al produselor, scopul principal fiind revitalizarea Centrului Istoric și alinierea Brăilei la standardele marilor orașe.
Evenimentele principale sunt programate astfel: sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 16:00, are loc Parada Colindătorilor, urmată la 16:40 de aprinderea iluminatului festiv. Duminică, 30 noiembrie, de la ora 16:00, sunt programate concerte și colinde în Piața Traian și la Patinoar, iar la ora 19:00 va avea loc concertul susținut de Narcisa Suciu. Luni, 1 decembrie 2025, Ziua Națională începe cu o paradă la ora 9:00 pe Calea Călărașilor, urmată de concerte în Piața Traian și de o nouă paradă a colindătorilor la ora 16:30, pe traseul Palatul Administrativ – Bulevardul Independenței – Strada Mihai Eminescu – Piața Traian. Duminică, 14 decembrie 2025, de la ora 16:30, Parada lui Moș Crăciun va străbate același traseu, iar de la ora 19:00 Nicu Alifantis va susține un concert așteptat de public.
Programul celor două scene include artiști precum Maria Ciocan, Magdalena Duțu, Nicoleta Ghelase, Cristian Ciaușu, Antic, Florin Chiriac Band, Cimpoierii din Transilvania, Mihai Constandache, dar și ansambluri locale precum Palatul Copiilor Brăila, Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu”, Steluțe Dunărene, D-STRICT, Academia Bunicilor și mulți alți artiști brăileni care duc mai departe tradițiile orașului.
O poveste care prinde viață
O mulțumire specială este adresată din partea primarului Marian Dragomir partenerilor din Centrul Istoric, care au amenajat spațiile proprii în spiritul Crăciunului, contribuind la atmosfera unitară a evenimentului. Instituțiile publice s-au alăturat acestui demers, iar Teatrul „Maria Filotti”, una dintre bijuteriile culturale ale Brăilei, va fi decorat și va găzdui o expoziție de păpuși Arădeanca, cu acces gratuit.
Brăilenii sunt invitați să fie parte din această poveste, să-și amintească de colindele copilăriei și să trăiască magia sărbătorilor în Piața Traian și în Centrul Istoric. În ceea ce privește parcarea, participanții sunt rugați să folosească zona Portului/Căpităniei, precum și bulevardele Independenței și Cuza sau parcarea de la „Murgoci”. Pentru a evita aglomerația, este recomandată utilizarea transportului în comun: autobuzele cu stații în Piața Traian și la Winmarkt, tramvaiele care vor circula între orele 16:00 și 22:00 din 10 în 10 minute și serviciile de taxi, Bolt și Uber. Biletele la tramvai pot fi achiziționate inclusiv online, prin aplicația Brăila Transport Public.
PRINCIPALELE EVENIMENETE
SÂMBĂTĂ - 29.11.2025
16.00 - PARADA COLINDĂTORILOR - IMB - Șoseaua Viziru - Calea Calărașilor - Piața Traian
16.40 – APRINDEREA ILUMINATULUI DE SĂRBĂTORI și COLINDE
DUMINICĂ – 30.11.2025
16.00 – Concerte și Colinde - Piața Traian și Patinoar
19.00 – CONCERT NARCISA SUCIU în Piața Traian
LUNI - 1 DECEMBRIE 2025
9.00 - Paradă Ziua Națională pe Calea Călărașilor, în dreptul Casei Tineretului
10.00 – Concerte și Colinde - Piața Traian
16.00 - Concerte și Colinde - Piața Traian și Patinoar
16.30 - PARADA COLINDĂTORILOR - Palat Administrativ (Piața Independenței) - Bd. Independenței - Str. M Eminescu - Piața Traian
DUMINICĂ – 14.12.2025
16.30 – PARADA LUI MOȘ CRĂCIUN - Palat Administrativ (Piața Independenței) - Bd. Independenței - Str. M Eminescu - Piața Traian
19.00 – CONCERT NICU ALIFANTIS
Programul la cele două scene include concerte ale unor artiști consacrați – Narcisa SUCIU, Nicu ALIFANTIS, Cristian CIAUȘU, Antic, Florin Chiriac Band, Nicoleta Ghelase, Maria Ciocan, Magdalena Duțu, Cimpoierii din Transilvania, Mihai Constandache, Palatul Copiilor Braila, Liceul de Arte Haricleea Darcle, Școala Populară de Arte și Meserii Vespasian Lungu, Steluțe Dunărene, Academia Bunicilor, D-STRICT și mulți, mulți alți artiști brăileni.