• 15 noiembrie 2024, Adriana BURLACU
Joi, 14 noiembrie, în jurul orei 10:30, polițiștii au fost sesizați cum că în localitatea Baldovinești un tir s-ar fi răsturnat pe drum. Atunci când s-au deplasat la fața locului, polițiștii au făcut primele cercetări, în urma cărora au stabilit că șoferul, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un tir încărcat cu cereale, pe DC10, la intersecția cu DN2B, în timp ce efectua virajul la stânga a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat. Tirul era încărcat cu floarea-soarelui, iar incidentul s-a produs în Baldovinești, DN2B, poziția KM 13+900.
Din fericire, nu au existat victime și în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști, iar rezultatul a fost zero. Până la terminarea cercetărilor la fața locului, traficul rutier a fost blocat pe sensul de mers către municipiul Brăila, circulându-se alternativ.