×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5563
5.1033
Ziar Braila
„Hazuri din natură” cu elevi ai Școlii Gimnaziale „Vlaicu Vodă”


• 8 mai 2025, Adriana BURLACU


Într-o zi plină de culoare, veselie și imaginație, elevii clasei I de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” – Structura „Aurel Vlaicu” au participat la un atelier de creație aparte, desfășurat la Muzeul Brăilei sub genericul „Hazuri din natură”. Îndrumați cu pricepere și răbdare de Cecilia Sandu, profesor pentru învățământ primar, și coordonați de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul al Muzeului Brăilei „Carol I”, copiii au făcut primii pași într-o lume artistică plină de personaje vesele și expresive inspirate din lucrările aflate în patrimoniul Casei Umorului Desenat.

Cu ochii mari de curiozitate și mâinile pregătite să modeleze idei, micii artiști au redat, cu multă pasiune și bucurie, figuri inspirate din creațiile semnate de artiști renumiți precum Constantin Pavel, Cristian Topan, Liviu Stănilă, Mihăiță Porumbiță, Aurel Ștefan Alexandrescu și Dragoș Anton. Prin modelaj, culoare și imaginație, copiii au dat viață unor personaje care au stârnit zâmbete și au răspândit bună dispoziție, transformând spațiul muzeal într-un adevărat laborator de creativitate.

Dincolo de aspectul artistic, atelierul a adus în prim-plan o temă subtilă, dar importantă: protejarea naturii. Fără a transforma activitatea într-o lecție formală, mesajul ecologic a fost transmis într-un mod jucăuș și firesc, iar copiii au receptat ideea că natura merită nu doar protejată, ci și înțeleasă și prețuită prin ochii umorului și ai artei. Această abordare i-a ajutat să relaționeze cu mediul înconjurător într-un mod personal, empatic și creativ.

Activitatea a contribuit, totodată, la dezvoltarea emoțională a copiilor. Râsul, modelajul și schimbul de idei au funcționat ca veritabile instrumente de gestionare a emoțiilor, ajutându-i pe cei mici să devină mai încrezători, mai relaxați și mai deschiși către lume. Într-un mediu cald și prietenos, elevii au învățat să se exprime liber, să se bucure de fiecare reușită și să transforme provocările în momente de joc și descoperire.