×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3331
5.0628
Ziar Braila
Se desființează inspectoratele școlare


• 23 februarie 2024, Adriana BURLACU

Inspectoratele școlare județene se desființează în 2025. Ministerul Educației a stabilit printr-un Ordin publicat în Monitorul Oficial că inspectoratele școlare județene vor fi desființate anul următor, până în 30 mai. Prevederea se regăsește și în noua lege a educației, care a intrat în vigoare în septembrie 2023. Desființarea inspectoratelor a fost inițial amânată. Locul acestora va fi luat de direcțiile județene de învățământ preuniversitar.

Odată cu înlocuirea inspectoratelor cu direcțiile județene de învățământ, se vor înființa și birouri județene ale Agenției Române pentru Asigurarea Calității și Inspecție în învățământul Preuniversitar (ARACIP), conform Ordinului de Ministru cu numărul 3.069.

Conform noii Legi a Educației învățământului preuniversitar 198/2023, direcțiile județene vor avea mai multe atribuții, printre care: monitorizează aplicarea legislației la nivelul unităților de învățământ; controlează, monitorizează și evaluează calitatea managementului unităților de învățământ; sprijină Ministerul Educației în activitatea de coordonare a CJRAE/CMBRAE; coordonează și controlează activitățile unităților de educație extrașcolară ale Ministerului Educației din aria județului/Municipiului București; monitorizează modul în care autoritățile administrației publice locale își îndeplinesc atribuțiile privind asigurarea finanțării unităților de învățământ preuniversitar.

Direcțiile vor avea personalitate juridică și vor fi în subordinea Ministerului Educației. Acestea au fost finanțate de la bugetul de stat.

Anumiți angajați ai actualelor inspectorate vor fi detașați în cadrul noilor birouri ARACIP. Este vorba despre persoanele „care au calitatea de titulari în sistemul de învățământ preuniversitar cu experiența de minimum 2 ani în activitatea de inspecție școlară, care vor desfășura operațiuni legate de înființarea, organizarea și funcționarea ARACIP și a birourilor județene”, conform legii.

Birourile ARACIP vor avea misiunea, printre altele, de a controla, monitoriza și evalua calitatea managementului unităților de învățământ.