• 18 iulie 2024, Adriana BURLACU
Zilele trecute, stadionul Dunărea din municipiul Galați a fost locul unde serviciile voluntare și private pentru situații de urgență s-au întrecut în cadrul Concursurilor profesionale – Faza interjudețeană. A fost un bun prilej pentru participanți de a-și demonstra calitățile și aptitudinile de pompieri.
Organizatorii au anunțat că anul acesta, la start s-au aliniat echipele câștigătoare a etapelor județene din Brăila, Constanța, Călărași, Ialomița și Galați. Competiția este una care se desfășoară anual și la ea participă pompierii civili din cadrul serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. La ediția din acest an, echipele s-au întrecut la trei probe: „Pista de îndemânare și viteză”, „Ștafeta 4 x 100 metri” și „Dispozitivul de intervenție”.
La final, la secțiunea Servicii voluntare pentru situații de urgență (SVSU), primele trei locuri au fost ocupate, în ordine, de SVSU Grădiștea – Călărași, SVSU Cosmești – Galați și SVSU Ciocile – Brăila. Iar la Servicii private pentru situații de urgență (SPSU), clasamentul a fost alcătuit din SPSU Vard Shipyards Romania Brăila, SPSU Saint-Gobain Glass Călărași și SPSU Oil Terminal S.A. Constanța.