×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.5102
5.2488
Ziar Braila
Numărătoare inversă pentru clasa a VIII-a.
Tot ce trebuie să știi despre Evaluarea Națională și admiterea la liceu


• 8 iunie 2026, Gabriela DELEANU


Întreaga comunitate școlară din județ intră în febra examenelor. Pentru elevii de clasa a VIII-a, vineri, 12 iunie, sună ultimul clopoțel, punând punct gimnaziului. Secretariatele școlilor din Brăila îi înscriu automat pe absolvenți la Evaluarea Națională în perioada 10–12 iunie, urmând ca examenele scrise să bată la ușă zece zile mai târziu.

Calendarul Evaluării Naționale 2026
Probele se vor desfășura după următorul program:

22 iunie: Limba și literatura română
24 iunie: Matematică
26 iunie: Limba și literatura maternă
1 iulie (până la ora 12:00): Afișarea primelor rezultate.

Noutate importantă: La fel ca anul trecut, elevii și părinții își pot vizualiza lucrările corectate în perioada 1–3 iulie, înainte de a decide dacă depun sau nu contestații. Notele finale vor fi afișate pe 8 iulie.

Ghid rapid: Cum se face admiterea la liceu

Media de admitere pentru învățământul de zi (sub 18 ani) reprezintă strict media aritmetică a notelor de la Evaluarea Națională. Media din clasele V-VIII nu mai intră în calcul, ci va fi folosită doar ca prim criteriu de departajare în caz de egalitateperfectă între candidați.

Procesul de admitere este împărțit în mai multe categorii, în funcție de opțiunile elevilor:

Licee Vocaționale (Artistic, Sportiv, Teologic, Militar): Admiterea se face înainte de repartizarea computerizată. Media finală integrează notele de la probele de aptitudini și cele de la Evaluarea Națională, după formule specifice fiecărui profil. Validarea listelor cu admiși se face pe 9 iulie, iar cei respinși își ridică fișele pe 13 iulie pentru a intra la repartizarea generală.

Locuri speciale (Rromi și CES): Repartizarea se face computerizat într-o sesiune distinctă, pe 16 iulie. Recomandările pentru elevii rromi se pot elibera și online până pe 12 iunie. Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) trebuie să depună certificatul de orientare valabil la școala de proveniență în perioada 8–15 iunie. Completarea opțiunilor pentru ambele categorii are loc pe 13 și 14 iulie.

Repartizarea Computerizată Generală: Este cea mai importantă etapă pentru majoritatea absolvenților. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere, alături de părinți și diriginți, se va face între 13 și 20 iulie (iar pentru elevii nerepartizați pe locurile speciale, între 15 și 17 iulie).

Inspectoratul Școlar avertizează părinții să completeze un număr suficient de opțiuni pentru a evita riscul ca elevul să rămână nerepartizat. Rezultatele repartizării computerizate vor fi publicate pe 22 iulie, urmând ca depunerea dosarelor la liceele de destinație să se facă între 23 și 28 iulie.