• 30 septembrie 2026, Adriana BURLACU
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a instalat un nou protoiereu pentru Protoieria Însurăţei, județul Brăila, și a inaugurat noul sediu administrativ al acestei unități bisericești. Momentul religios a avut loc în biserica „Sfinții împărați Constantin și Elena”, aflată în apropierea noului sediu, în prezența preoților și preoteselor din protopopiat.
La ceremonial a participat și Constantin Ciolac, ultimul supraviețuitor al fostei colonii Rubla, înființată de regimul comunist în anii ’50, în județul Brăila, pentru deportarea persoanelor considerate „dușmani de clasă”. În debutul manifestării, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat rugăciuni speciale pentru clericii și credincioșii din această zonă a eparhiei și un parastas în memoria celor care au trecut la cele veșnice și care au fost victime ale prigoanei comuniste și ale deportărilor în Bărăgan.
Pentru rezistența și demnitatea dovedite în perioada deportării, precum și pentru credința păstrată în anii de persecuție, Constantin Ciolac a primit din partea ierarhului distincția eparhială „Vrednicia andreiană”. Momentul a fost urmat de citirea deciziei chiriarhale privind numirea fostului protoiereu de Însurăţei, preotul George Albu, în funcția de inspector bisericesc.
Schimbarea conducerii Protoieriei Însurăţei a continuat cu numirea preotului Cristian Claudiu Lascu în funcția de protoiereu. Acesta a ocupat anterior funcția de secretar protopopesc și slujește la Parohia Radu Vodă din comuna Bărăganu, județul Brăila. În cadrul ceremoniei, preotul a fost hirotesit iconom stavrofor, după care Arhiepiscopul Casian i-a oferit însemnele specifice noii demnități: bedernița, brâul roșu și crucea pectorală. Numirea a fost oficializată prin semnarea gramatei chiriarhale.
Cu aceeași ocazie, patru preoți din cadrul protopopiatului, implicați în activități catehetice dedicate tinerilor, au primit rangurile bisericești de iconom și sachelar. De asemenea, consilierul eparhial pentru protocol, preotul Daniel Tănasă, care a împlinit 33 de ani, a fost felicitat de Arhiepiscopul Casian și a primit o cruce de binecuvântare.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul a vorbit despre rolul rugăciunii în păstrarea echilibrului și despre importanța colaborării dintre clerici în activitatea administrativă și misionară a Bisericii. Arhiepiscopul Dunării de Jos a evidențiat, totodată, exemplele de credință, rezistență și demnitate ale celor persecutați în perioada comunistă și a amintit proiectul unui osuar dedicat victimelor persecuțiilor politice, între persoanele evocate aflându-se și Corneliu Coposu.
Ierarhul le-a mulțumit foștilor protopopi Constantin Dumitru și George Ionuț Albu pentru activitatea desfășurată în cei aproape 25 de ani în care au condus Protoieria Însurăţei. Mulțumiri au fost adresate și preoteselor pentru implicarea în programele misionare, filantropice și educaționale desfășurate în parohii.
Un alt moment important al evenimentului a fost binecuvântarea noului sediu administrativ al Protoieriei Însurăţei. Clădirea a fost construită în perioada 2023-2026 și dispune, în această etapă, de o sală de conferințe destinată întâlnirilor periodice ale preoților. Urmează să fie amenajate birourile și celelalte spații necesare activităților administrative.
Noul protoiereu, Cristian Claudiu Lascu, s-a născut la 8 martie 1993, în municipiul Brăila. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați și Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, unde a urmat și studii de masterat. A fost hirotonit diacon în martie 2018 și preot în aprilie 2018, fiind numit la Parohia Radu Vodă din comuna Bărăganu.
În activitatea sa pastorală, preotul Cristian Claudiu Lascu s-a implicat în mod special în activitățile catehetice destinate tinerilor. A participat anual la Concursul Național Catehetic al Patriarhiei Române, iar în 2022 a obținut locul întâi în Eparhia Dunării de Jos. Între 2022 și 2026 a ocupat funcția de secretar protopopesc.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236