• 30 aprilie 2025, Adriana BURLACU
Duminică, 27 aprilie, în jurul orei 19.40, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic, în localitatea Chiscani, un autoturism condus de un bărbat. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, în portbagaj au fost descoperite 22 de kilograme de scrumbie și un exemplar de pește din specia cegă, cu o lungime de 57 de centimetri.
Șoferul nu a putut prezenta documente justificative pentru transportul peștelui, conform prevederilor Legii nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii. În consecință, polițiștii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție și pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați din habitatele naturale ale României, fapte prevăzute și pedepsite de articolele 56 lit. "b" și 57 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 176/2024.
Peștele din specia cegă a fost eliberat în mediul natural, sub supravegherea reprezentanților Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) Brăila. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional conform aceleiași legi, iar cele 22 de kilograme de scrumbie au fost confiscate pentru a fi predate și valorificate de un operator economic autorizat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, reiterând importanța respectării reglementărilor în vigoare privind protecția resurselor acvatice vii.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236