• 5 decembrie 2024, Adriana BURLACU
Muzeul Brăilei „Carol I” organizează joi, 5 decembrie 2024, la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, începând cu ora 17:00, evocarea „Constantin Sandu Aldea - 150 de ani de la naștere”. Vor fi prezenți, cu acest prilej, Gabriela Vasiliu, Vasile Datcu, Zamfir Bălan.
Despre Constantin Sandu Aldea, marele prozator Mihai Sadoveanu afirma: „Dintre colaboratorii principali ai «Semănătorului» vedeam mai rar pe C. Sandu. Era ocupat cu studii agronomice; s-a dus și în străinătate. Avea înfățișare apoplectică, ochi bulbucați pe față roșcovană, vorbă repezită. Era violența însăși, explodând necontenit. Neamul lui de plugari din preajma Brăilei avea porecla «Pârjol». Nicicând nu s-a aflat nume mai potrivit pentru un tip dintre voinicii care în același timp erau numai onestitate și omenie. Se întorsese de la Paris cu admirație fără rezerve pentru Maupassant. Nuvelele lui din viața brăilenilor și a Bărăganului au vioiciune și precizie; în ele își cheltuia prisosul enorm de energie, ca să poată să se înfățișeze blând unui veac nou. Literatura lui C. Sandu-Aldea a fost stânjenită de preocupările sale științifice. între știință și artă a stat ades în cumpănă, și neliniștea aceasta și-a mărturisit-o și în scris. Eram apropiați prin unele caractere ale ființei noastre; dar el se elibera tot mai mult, treptat, de lumea veche, pe care eu am păstrat-o în visul meu de artă.”.