×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.4631
5.0315
Ziar Braila
“Pescărușul”, în premieră la Teatrul “Maria Filotti”


• 1 mai 2025, Adriana BURLACU


Pe 10 și 11 mai 2025, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, publicul este invitat să ia parte la premiera spectacolului „Pescărușul” de A.P. Cehov, una dintre cele mai îndrăgite piese ale dramaturgiei universale.

Noua montare este semnată de regizorul Alex Bogdan, care aduce în fața spectatorilor o viziune proaspătă și emoționantă asupra capodoperei cehoviene. Din distribuție fac parte actori talentați ai teatrului brăilean: Ramona Ginga, Ileana Ursu, Flori Popa, Blanca Doba, Ciprian Chiricheș, Valentin Terente, Marcel Turcoianu, Alex Bogdan, Alin Florea și Sever Barzan.

Scenografia spectacolului este realizată de Clara ștefana, Asistată de Andreea Burlacu, iar lighting designul poartă semnătura lui Costi Baciu. Împreună, echipa artistică a reușit să creeze un univers scenic aparte, menit să susțină subtilitatea trăirilor și atmosfera poetică specifică operei lui Cehov.

„Pescărușul” este o piesă despre aspirații, deziluzii, iubire și artă, despre fragilitatea viselor și căutarea sensului într-o lume schimbătoare. Spectacolul propune o meditație profundă asupra acestor teme, aducând în prim-plan o umanitate sensibilă și complexă.

Regizorul Alex Bogdan vorbește cu emoție despre această producție specială: „<Pescăruşul> este prima piesă pe care am citit-o în viața mea. Aveam 18 ani și mă pregăteam să dau admitere la regie film. De atunci, drumurile mele s-au tot împleticit... 21 de ani mai târziu, sunt la Teatrul Maria Filotti din Brăila și pun în scenă acest text minunat scris de Cehov. Dimensiunea unei astfel de opere obligă și impune respectul oricărui artist. în același timp, îi deschide o lume magică, în care el poate explora, căuta și se poate juca nestingherit ca un copil. Spectacolul nostru propune o meditație asupra iubirii, un zbor al emoțiilor către cele mai înalte sfere, un dans ludic al oamenilor care se caută unii pe alții, o îmbrățișare a singurătății. La Cehov, personajele glorifică trecutul, ca anotimp al tinereții pierdute, și idealizează viitorul, ca pe o insulă la care nu au acces. Este de departe cel mai complex spectacol pe care l-am făcut, prin care sper să fi ajuns la un soi de maturitate artistică. Nimic din lumea pe care o visez de atâția ani nu s-ar fi concretizat fără actorii minunați ai teatrului, pe care îi admir, îi respect și-i iubesc. Deci, oameni buni, din mai vă așteptăm să ne vedeți cum ne luăm zborul... Zboară pescărușule, zboară!!!!”

Spectacolul „Pescărușul” aduce pe scenă o abordare sensibilă, dar și îndrăzneață, subliniind delicatețea sentimentelor și tensiunile interioare care definesc personajele lui Cehov. Regia artistică semnată de Alex Bogdan mizează pe autenticitatea emoțiilor și pe o sinceritate scenică vibrantă, invitând publicul să reflecteze asupra propriilor trăiri și alegeri.

Biletele sunt disponibile la agenția teatrului și online, iar spectatorii sunt așteptați să se lase purtați într-o călătorie memorabilă în universul plin de tandrețe, melancolie și speranță creat de Anton Pavlovici Cehov.